Notiunea si clasificarea actelor juridice civile
Notiunea si clasificarea actelor juridice civile
INTRODUCERE
Na?terea unui raport juridic civil concret presupune existen?a unei
norme juridice civile ca premis? necesar? ?i obligatorie prin care
raporturile sociale devin raporturi juridice abstracte, precum ?i
producerea unui fapt juridic de care legea civil? leag? na?terea
modificarea sau stingerea unui raport juridic civil concret.
Devin izvoare ale raporturilor juridice civile concrete numai acele
fapte de care norma juridic? civil? leag? producerea de efecte juridice,
ele devenind prin aceasta fapte juridice.
Se poate concluziona c? prin izvor al raportului juridic civil concret
se īn?elege o īmprejurare (act sau fapt) de care legea civil? leag?
na?terea modificarea sau stingerea unui raport juridic civil concret.
No?iunea ?i clasificarea actelor juridice civile
Defini?ia actului juridic civil
Prin act juridic civil se īn?elege manifestarea de voin?? f?cut? cu
inten?ia de a produce efecte juridice adic? de a na?te, modifica, transmite
sau stinge un raport juridic civil concret.[1]
Din aceast? defini?ie rezult? c? actul juridic prezint? urm?toarele
elemente caracteristice:
1. Actul juridic este īnainte de toate, o manifestare de voin?? a unei
sau mai multor persoane fizice sau juridice;
2. Manifestarea de voin?? este f?cut? cu inten?ia de a produce efecte
juridice respectiv de a crea, modifica, transmite sau stinge raporturi
juridice civile concrete.
Īn literatura de specialitate, practica judiciar? ?i chiar īn
legisla?ia civil? termenul de act juridic este folosit īn dou? sensuri.
Īntr-un prim sens actul juridic desemneaz? īns??i manifestarea de voin?? īn
scopul de a produce efecte juridice, adic? īns??i opera?ia juridic? ce se
īncheie (negotium). Īn cel de al doilea sens, actul juridic desemneaz?
īnscrisul constatator al opera?iunii juridice (innstrumentum) f?cute de
p?r?i īn vederea pronun??rii unui mijloc de prob? īntr-un eventual litigiu.
Pentru evitarea oric?ror confuzii cu privire la cele dou? accep?iuni
este indicat ca termenul de act juridic s? fie folosit pentru desemnarea
opera?iei juridice (negotium), iar pentru desemnarea īnscrisului
constatator ale acestei opera?ii juridice (instrumentum) s? fie utilizat
termenul de īnscris.
Clasificarea actelor juridice civile
Concep?ia de act juridic civil este rezultatul unui proces de
generalizare ?i abstractizare a tr?s?turilor comune tuturor actelor
juridice civile care se īntālnesc īn circuitul civil.
Datorit? regimului juridic diferit pe care īl au diferite categorii de
acte juridice civile, atāt īn literatura de specialitate, cāt ?i īn
practica judec?toreasc? s-a considerat necesar ?i util s? se fac?
clasificarea actelor juridice civile.
La baza clasific?rilor actelor juridice stau criterii variate cum ar
fi num?rul p?r?ilor īntre care se īncheie actul, con?inutul, cauza, forma,
modul de executare, efectele actelor etc.
Īn continuare vor fi īnf??i?ate principalele categorii de acte
juridice civile:
1. Acte juridice unilaterale, bilaterale ?i multilaterale.
Aceast? clasificare are la baz? criteriul num?rului p?r?ilor
participante la actul juridic.
Actele juridice unilaterale sunt produsul manifest?rii de voin?? a
unei singure p?r?i.
Actul juridic bilateral reprezint? voin?a concordant? a dou? p?r?i,
iar cel multilateral este rezultatul acordului de voin?? a trei sau mai
multe p?r?i.
Actul juridic unilateral fiind rezultatul voin?ei unei singure p?r?i
sunt mai rare. Intr? īn aceast? categorie testamentul, promisiunea public?
de recompens?, acceptarea unei mo?teniri, renun?area la mo?tenire,
confirmarea unui act juridic anulabil etc.
Actele bilaterale ?i multilaterale se mai numesc conven?ii sau
contracte, termeni echivalen?i ?i folosi?i unul pentru altul īn limbajul
juridic curent. Sunt acte bilaterale, spre exemplu, contractul de vānzare-
cump?rare, contractul de schimb, contractul de dona?ie, contractul de
īmprumut etc. Exemplul tipic de contact multilateral este contractul de
societate civil?.
Clasificarea actelor juridice īn unilaterale ?i bilaterale nu trebuie
confundat? cu clasificarea contractelor īn unilaterale ?i bilaterale.
Astfel, unilateral care este un act juridic bilateral, fiind rodul voin?ei
a dou? p?r?i, d? na?tere la obliga?ii numai pentru una din p?r?i, cum este
spre exemplu contractul de dona?ie, īmprumut de folosin??, pe cānd
contractul bilateral sau sinalagmatice dau na?tere la obliga?ii pentru
ambele p?r?i, precum ar fi, contractul de vānzare-cump?rare, contractul de
schimb etc.
Rezult?, a?adar, c? īn timp ce toate contractele, inclusiv cele
unilaterale, fac parte din categoria actelor juridice bilaterale sau
multilaterale, īn schimb, actele juridice unilaterale nu sunt contracte,
ele fiind rezultatul manifest?rii unilaterale de voin??.[2]
Clasificarea actelor juridice īn unilaterale, bilaterale ?i
multilaterale prezint? importan?? sub aspectul aprecierii valabilit??ii lor
din punct de vedere al voin?elor. Astfel, actele unilaterale sunt valabile
prin manifestarea voin?ei unei singure p?r?i, īn timp ce pentru
valabilitatea actelor bilaterale ?i multilaterale trebuie s? existe dou?
sau mai multe voin?e juridice.
Regimul juridic al viciilor de consim??mānt este diferit, īn func?ie
de cele dou? categorii de acte. Īntr-adev?r eroarea ca viciu de
consim??mānt se poate īntālni atāt la actele unilaterale, cāt ?i la cele
bilaterale ?i multilaterale, pe cānd dolul ?i violen?a se īntālnesc de
regul?, numai la actele bilaterale ?i multilaterale.
2. Acte juridice cu titlu gratuit ?i acte juridice cu titlu oneros
La baza acestei clasific?ri st? scopul urm?rit de p?r?i la īncheierea
actului juridic civil.
Actele cu titlu gratuit sunt actele prin care se procur? uneia din
p?r?i un folos patrimonial ca aceasta din urm? s? fie obligat?, la rāndul
ei, la un echivalent. Sunt acte cu titlu gratuit, testamentul, dona?ia,
comodatul, mandatul gratuit etc.
La rāndul lor actele cu titlu gratuit se īmpart īn libert??i ?i acte
dezinteresate. Libert??ile sunt acte cu titlu gratuit prin care o persoan?
ī?i mic?oreaz? propriul s?u patrimoniu, f?r? a primi īn schimb un
echivalent cum este, de pild?, dona?ia. Actele dezinteresate sunt acele
acte prin care o persoan? face alteia un serviciu, f?r? a mic?ora propriul
s?u patrimoniu, cum ar fi, spre exemplu, mandatul remunerat, īmprumutul
f?r? dobānd?, depozitul gratuit etc.
Actele cu titlu oneros sunt acele acte prin care o persoan? procur?
alteia un folos patrimonial īn schimbul unui echivalent, fiecare din p?r?i
urm?rind un avantaj economic. Īn leg?tur? cu defini?ia contractului oneros,
īn art cccc se arat?: contractul oneros este acela īn care fiecare parte
voie?te a-?i procura un avantaj. Sunt contracte cu titlu oneros,
contractul de vānzare-cump?rare, contractul de antrepriz?, contractul de
loca?iune etc.
Īmp?r?irea actelor juridice īn gratuite ?i oneroase prezint interes
juridic din mai multe puncte de vedere. Astfel, atāt sub aspectul
capacit??ii de a īncheia actele cu titlu gratuit cāt ?i al exigen?elor de
form? ale acelora?i acte, legea prevede condi?ii mult mai severe, īn raport
cu actele cu titlu oneros. De asemenea, pentru actele cu titlu oneros prin
lege, sunt stabilite condi?ii mult mai severe sub aspectul r?spunderii
p?r?ilor, iar obliga?iile p?r?ilor sunt mai am?nun?it ?i mai exigent
reglementate, fa?? de actele cu titlu gratuit.
Īn func?ie de momentul īn care urmeaz? s?-?i produc? efectele, actele
juridice se īmpart īn acte īntre vii ?i acte pentru cauz? de moarte. Actele
care se īncheie pentru a-?i produce efectele īn timpul vie?ii celor de la
care eman? se numesc acte īntre vii (inter vivos). Ele sunt marea
majoritate a actelor juridice. Dimpotriv?, actele care se īncheie pentru a-
?i produce efectele numai dup? moarte, se numesc acte pentru cauz? de
moarte (mortis cauza). Exemplu tipic de acte pentru cauz? de moarte este
testamentul prin care testatorul dispune de bunurile ce le va l?sa la
deces. Testamentul este numit ?i act de ultim? voin??, fiindc? pān? la
moarte, poate fi oricānd modificat ori revocat.
Clasificarea actelor juridice īntre vii ?i pentru cauz? de moarte
prezint? interes din punct de vedere juridic, sub aspectul formei īn care
se īncheie. Astfel, actele pentru cauz? de moarte sunt acte solemne, īn
timp ce actele īntre vii sunt solemne numai ca excep?ie. De asemenea,
actele pentru cauz? de moarte sunt supuse unor reglement?ri mai restrictive
īn ceea ce prive?te capacitatea de a dispune ?i uneori, chiar ?i cu privire
la capacitatea de a primi.
4. Acte constitutive, translative ?i declarative
La baza acestei clasific?ri se afl? criteriul efectului produs de actul
juridic.
Actul contitutiv este acel act juridic care d? na?tere la un drept
subiectiv civil ce n-a existat anterior. Sunt acte juridice civile
constitutive, actul de constituire a unui uzufruct, a unei ipoteci etc.
Actele translative sunt actele ce au ca efect transmiterea unui drept
subiectiv civil dintr-un patrimoniu īn alt patrimoniu. Marea majoritate a
actelor juridice civile sunt translative cum ar fi spre exemplu,
contractul de vānzare-cump?rare, dona?ia, cesiunea de crean?? etc.
Sunt acte declarative cele care au ca efect recunoa?terea,
definitivarea ori consolidarea unui drept subiectiv civil preexistent. Ele
definitiveaz? drepturi ?i obliga?ii ale p?r?ilor ce au existat anterior
īncheierii actului. Fac parte din aceast? categorie partajul (īmp?r?eala),
actul confirmativ pentru care o persoan? renun?? la dreptul de a invoca
nulitatea relativ?.
Interesul juridic al acestei clasific?ri const? īn aceea c? actele
constitutive ?i translative produc efecte numai pentru viitor, īn timp ce
actele declarative produc efecte ?i pentru trecut.
5. Dup? importan?a lor actele juridice civile se īmpart īn acte de
conservare, de administrare ?i de dispozi?ie
Actele juridice de conservare sunt actele prin care se urm?re?te
preīntāmpinarea pierderii unui drept subiectiv civil. Intr? īn aceast?
categorie actele prin care se īntrerupe prescrip?ia, īnscrierea unei
ipoteci, soma?ia etc. Prin astfel de acte, īn schimbul unei cheltuieli
minime se p?streaz? sau se salveaz? un drept de o valoare mai mare.
Actele juridice de administrare sunt acele acte prin care se
realizeaz? o normal? punere īn valoare a unui bun ori a unui patrimoniu.
Sunt acte de administrare īncasarea veniturilor, perceperea fructelor,
asigurarea unui bun, repara?iile de īntre?inerea a unui bun etc.
Actele de dispozi?ie sunt acele acte prin care se īnstr?ineaz? bunuri,
se constituie drepturi reale, principale sau accesorii asupra bunurilor ori
se renun?? la drepturi. Fac parte din aceast? categorie contractul de
vānzare-cump?rare, de schimb, de dona?ie, constituirea unui drept de
uzufruct, a unei ipoteci, remiterea de dona?ie.
Aceast? clasificare prezint? importan?? īn materie de reprezentare ?i
capacitate. Īntinderea puterilor de reprezentare ale p?rin?ilor ?i
tutorilor depind de categoria de acte luate īn considerare. Astfel, actele
de conservare pot fi īncheiate valabil chiar de persoane lipsite de
capacitate de exerci?iu. Actele de administrare se īncheie īn numele ?i pe
seama celui lipsit de capacitate de exerci?iu, de reprezentantul s?u legal
p?rinte sau tutore f?r? a fi nevoie pentru validitatea lor de
īncuviin?are din partea autorit??ii tutelare.
Clasificarea prezint? interes ?i īn ceea ce prive?te īntinderea
īmputernicirilor mandatarului. Mandatul general este valabil numai pentru
actele de conservare ?i administrare, iar pentru actele de dispozi?ie
trebuie s? existe un mandat special.
5. Īn func?ie de modul lor de īncheiere, actele juridice civile se
clasific? īn acte consensuale, solemne, formale ?i reale.
Actele consensuale sunt acele acte care iau na?tere īn mod valabil
prin simpla manifestare de voin?? a p?r?ilor, f?r? a fi necesar
īndeplinirea vreunei formalit??i. Īn dreptul nostru civil func?ioneaz?
regula consensualit??ii actelor juridice civile, īn sensul c? ele sunt
valabile prin simpla manifestare de voin??. Marea majoritate a actelor
juridice civile sunt consensuale.
Sunt solemne sau formale actele pentru validitatea c?rora legea cere
expres īncheierea lor īntr-o anumit? form?. Intr? īn aceast? categorie,
testamentul, dona?ia, contractul de ipotec? etc.
Actele reale sunt acele acte īn care manifestarea de voin??, este
īnso?it? de remiterea (predarea) bunului. Intr? īn aceast? categorie
contractul de īmprumut, de depozit, gajul etc.
Utilitatea distinc?iei dintre actele consensuale solemne ?i reale se
manifest? īn aceea c? nerespectarea formei la actele solemne (formale) este
sanc?ionat? cu nulitatea absolut?, īn vreme ce actele consensuale sunt
valabile indiferent de forma īn care au fost īncheiate. Īncheierea actelor
juridice solemne prin mandatar presupune ca ?i procura s? fie f?cut? īn
form? solemn?, ceea ce nu se cere īn cazul actelor consensuale.
De asemenea, regimul probator este diferit pentru toate cele trei
categorii de acte.
6. Clasificarea actelor juridice civile īn acte patrimoniale ?i acte
nepatrimoniale se face īn func?ie de con?inutul lor:
Actul juridic patrimonial este actul al c?rui con?inut este
susceptibil de a fi evaluat īn bani. Intr? īn aceast? categorie actele
juridice civile privesc drepturile reale ?i drepturi de crean??.
Actul juridic nepatrimonial este acela al c?rui con?inut nu poate fi
evaluat īn bani. Ele privesc drepturile nepatrimoniale.
Aceast? clasificare prezint? interes din punct de vedere juridic īn
materia nulit??ilor ?i a ocrotirii persoanelor incapabile.
7. Dup? cum au sau nu leg?tur? cu modalit??ile actului juridic civil
(termen, condi?ie, sarcin?) distingem acte pure ?i simple ?i acte afectate
de modalit??i.
Actul juridic pur ?i simplu este actul care nu este afectat de
modalit??i. Intr? īn aceast? categorie c?s?toria, adop?ia, recunoa?terea
filia?iei, op?iunea succesoral?.
Actele afectate de modalit??i este actul care cuprinde o modalitate,
adic? un termen, o condi?ie sau o sarcin?, īn func?ie de care īncepe sau
īnceteaz? s?-?i produc? efectele. Sunt acte juridice civile afectate de
modalit??i contractul de īmprumut, contractul de vānzare cu clauz? de
īntre?inere, contractul de asigurare, contractul de dona?ie cu sarcin?,
etc.
Importan?a acestei clasific?ri se manifest? sub aspectul
valabilit??ii, īn sensul c? īn cazul actelor juridice civile de a c?ror
esen?? este existen?a unei modalit??i, lipsa acesteia atrage dup? sine
ineficien?a actului. De asemenea, sub aspectul efectelor, la actele pure ?i
simple, efectele se produc imediat, definitiv ?i irevocabil, īn timp ce la
actele afectate de modalit??i, producerea sau īncetarea efectelor depinde
de un eveniment viitor care este termenul sau condi?ia.
8. Actele juridice principale ?i actele juridice accesorii
La baza acestei clasific?ri se afl? raportul ce exist? īntre ele.
Actele juridice principale sunt acele acte care au o existen?? de sine
st?t?toare independent? de vreo leg?tur? cu alte acte. Majoritatea actelor
juridice de drept civil sunt acte principale īn sensul c? regimul lor
juridic nu este dependent de al altor acte juridice.
Actele juridice accesorii sunt acele acte care nu au o existen?? de
sine st?t?toare, soarta lor juridic? depinzānd de soarta unui act juridic
principal. A?a sunt spre exemplu, contractele prin care se constituie
garan?ii, cum ar fi fidejusiunea, amanetul, ipoteca, sunt acte accesorii īn
raport cu actul generator al obliga?iei garantate.
Importan?a acestei clasific?ri se manifest? pe planul examin?rii
validit??ii ?i eficacit??ii acestor acte, soarta juridic? a actelor
accesorii depinzānd īntrutotul de soarta juridic? a actelor principale.
Īn raport cu cauza sau scopul lor, actele juridice civile pot fi
īmp?r?ite īn acte cauzale ?i acte abstracte.
Actul cauzal este acela pentru a c?rui validitate nu este necesar
examinarea cauzei. Sunt acte abstracte titlurile de valoare, adic?
īnscrisurile īn care sunt īncorporate drepturi de crean??, cum ar fi, spre
exemplu, obliga?iunile cec, cambiile, conosamentele.
Importan?a acestei clasific?ri const? īn aceea c? la actele cauzale,
cauza fiind un element esen?ial pentru valabilitatea lor, lipsa,
falsitatea, ilicitatea ori imoralitatea cauzei sunt sanc?ionate cu
nulitatea actelor respective, īn timp ce actele abstracte fiind deta?ate de
cauza lor, absen?a, nerealizarea, ilicitatea sau imoralitatea cauzei nu au
nici o īnrāurire asupra valabilit??ii lor.
9. Īn func?ie de modul cum pot fi īncheiate, actele juridice civile se
īmpart īn acte strict personale ?i acte īncheiate prin reprezentare.
Actele juridice personale sunt acele acte care nu pot fi īncheiate
decāt personal, nefiind susceptibile a fi īncheiate prin reprezentant.
Astfel de acte sunt testamentul, c?s?toria, recunoa?terea filia?iei, etc.
Actele juridice īncheiate printr-un reprezentare sunt actele juridice
ce se īncheie de o alt? persoan? īn calitate de reprezentant.
Importan?a acestei clasific?ri const? īn aceea c? actele strict
personale constituind excep?ia, sunt guvernate de norme juridice ce cuprind
unele reguli speciale ce sunt de strict? interpretare ?i aplicare. De
asemenea, īn timp ce valabilitatea actului juridic strict personal se
apreciaz? numai īn raport de persoana sau persoanele ce le īncheie, la
actele īncheiate prin reprezentant se apreciaz? ?i prin persoana
reprezentantului.
10. Dup? reglementarea ?i denumirea lor legal?, actele juridice civile se
clasific? īn acte numite (tipice) ?i acte nenumite (atipice)
Sunt acte juridice numite sau tipice acele care au o denumire
stabilit? de legisla?ia civil?, precum ?i o reglementare proprie. Marea
majoritate a actelor juridice civile sunt numite, cum ar fi, spre exemplu,
contractul de vānzare-cump?rare, mandatul, loca?ie, depozit, etc.
Prin acte juridice nenumite se īn?eleg acele acte care nu sunt
nominalizate ?i nu au o reglementare proprie īn legisla?ia civil?. Un
asemenea act juridic civil este contractul de vānzare cu clauz? de
īntre?inere.
Clasificarea actelor numite ?i nenumite prezint? importan?? juridic?
sub aspectul regulilor aplicabile celor dou? categorii de acte. Astfel,
actelor juridice civile nenumite li se aplic? regulile generale ce
reglementeaz? actele juridice sau ale celui cu care are mai mult?
asem?nare.[3]
11. Dup? modul lor de executare, actele juridice civile se īmpart īn acte
cu executare imediat? ?i acte cu executare succesiv?.
Actele cu executare imediat? sunt acele acte a c?ror executare se
produce o singur? dat?, printr-o singur? presta?ie din partea debitorului.
Fac parte din aceast? categorie, darul manual, vānzarea-cump?rarea unui
bun, cānd pe loc se pl?te?te pre?ul ?i se pred? bunul.
Actele juridice cu executare succesiv? sunt acele acte a c?ror
executare se realizeaz? prin mai multe presta?ii succesive. Intr? īn
aceast? categorie, contractul de rent? viager?, dona?ia cu sarcina
īntre?inerii, vānzarea-cump?rarea īn rate etc.
Aceast? clasificare prezint? interes din punct de vedere juridic sub
aspectul sanc?iunilor ce se aplic? īn caz de neexecutare. Astfel, īn timp
ce contractele sinalagmatice cu executare imediat? li se aplic?
rezolu?iunea pentru neexecutarea culpabil? sau necorespunz?toare,
contractelor sinalagmatice cu executare succesiv? li se va aplica
rezilierea. De asemenea, īn cazul actelor juridice cu executare succesiv?,
pentru fiecare presta?ie curge o prescrip?ie extinctiv? distinct?.
12. Īn func?ie de rolul voin?ei p?r?ilor īn stabilirea con?inutului actului
juridic civil, distingem acte subiective ?i acte condi?ie.
Actele juridice subiective se caracterizeaz? prin aceea c? īntreg
con?inutul lor este stabilit prin voin?a p?r?ilor care le-au īncheiat.
Acestea sunt marea majoritate a actelor de drept civil.
Actele juridice condi?ie sunt acele acte al c?ror con?inut este
predeterminat de norme imperative, p?r?ile actelor juridice exprimāndu-?i
voin?a numai īn privin?a na?terii lor. Exemplu de act juridic condi?ie este
c?s?toria.
Aceast? clasificare prezint? importan?? din punct de vedere al
aprecierii condi?iilor de validitate ale celor dou? acte. Astfel,
con?inutul actelor juridice condi?ie fiind reglementat īn mod imperativ de
lege, valabilitatea lor se apreciaz? īn limitele acestor norme juridice
imperative, īn vreme ce aprecierea valabilit??ii actelor subiective al
c?ror con?inut este stabilit de p?r?i se face īn limite mai largi.
Pe de alt? parte, īn timp ce actele juridice condi?ie nu pot fi decāt
cele stabilite ?i reglementate de lege, actele subiective nu se limiteaz?
numai la cele expres reglementate de lege.
Condi?iile de valabilitate ale actelor juridice civile.
Dup? reglement?rile de baz? pe care ni le ofer? doctrina juridic?,
condi?iile esen?iale pentru validitatea conven?iilor sunt:
o Capacitatea de a contracta;
o Consim??māntul valabil al p?r?ii care se oblig?;
o Un obiect determinat;
o O cauz? licit?.
Īn leg?tur? cu aceste prevederi se impun a fi f?cute unele preciz?ri.
Astfel, de?i textul se refer? la conven?ii, condi?iile enumerate sunt
necesare ?i valabile pentru toate actele juridice, indiferent c? acestea
sunt unilaterale sau bilaterale. Pe de alt? parte, de?i textul se refer? la
consim??māntul valabil al p?r?ii care se oblig?, totu?i toate p?r?ile
actului juridic, inclusiv creditorul, trebuie s? exprime un consim??mānt
valabil.
De asemenea actul juridic este valid nu numai cānd obiectul este
determinat, ci ?i atunci cānd acest obiect este doar determinabil, iar īn
ceea ce prive?te cauza nu este suficient ca s? fie numai licit?, ci īn plus
trebuie s? fie real? ?i corespunz?toare regulilor de moral?.[4]
Īn afara condi?iilor ar?tate mai sus, o condi?ie esen?ial? pentru
validitatea actelor juridice o constituie forma pentru actele formale sau
solemne.
Pe lāng? condi?iile esen?iale, actul juridic poate cuprinde ?i
condi?ii neesen?iale sau īntāmpl?toare, a c?ror lips? nu poate influen?a
valabilitatea actelor juridice, cum ar fi, spre exemplu, modalit??ile
actului juridic (termenul ?i condi?ia).
No?iunea ?i clasificarea condi?iilor de validitate ale actului juridic
civil.
Īn literatura de specialitate, condi?iile esen?iale de validitate ale
actelor juridice au fost desemnate ?i prin termenul de elemente
esen?iale.[5] Nu credem c? ar fi vreo gre?eal? ca pentru desemnarea
termenului de condi?ii esen?iale de validitate ale actelor juridice ?i
expresia cerin?ele esen?iale de validitate ale actului juridic.
Prin condi?ii de validitate ale actului juridic trebuie s? de
īn?eleag? toate cerin?ele sau elementele prev?zute de lege sau stabilite de
p?r?i pentru validitatea actului juridic civil.
Condi?iile de validitate ale actului juridic civil se clasific? dup?
mai multe criterii. Astfel, īn func?ie de aspectele la care se refer?
deosebim condi?ii de fond ?i condi?ii de form?. Condi?iile de fond sunt
cele care privesc con?inutul actului juridic, iar cele de form? privesc
forma de exteriorizare a voin?ei, adic? forma pe care o īmbrac? acest
con?inut.
Īn func?ie de obligativitatea lor, condi?iile actului juridic civil se
īmpart īn esen?iale ?i neesen?iale. Condi?iile esen?iale sunt acele
condi?ii care trebuie īndeplinite īn mod obligatoriu, pentru īns??i
validitatea actului juridic. Dimpotriv? condi?iile neesen?iale pot fi sau
nu prezente īn structura actului juridic civil, f?r? consecin?e asupra
valabilit??ii acestuia.
Īn sfār?it, condi?iile actului juridic civil se mai pot clasifica, īn
func?ie de sanc?iunea ce intervine īn caz de nerespectare a lor, īn
condi?iile de validitate a c?ror nerespectare se sanc?ioneaz? cu nulitatea
actului ?i condi?ii de eficacitate a c?ror nerespectare prive?te doar
eficacitatea actului, f?r? nici o īnrāurire asupra valabilit??ii actului
juridic civil.
Capacitatea de a īncheia actul juridic civil
No?iune ?i reglementare legal?.
Capacitatea de a īncheia acte juridice civile este una din condi?iile
de fond, esen?ial? pentru validitatea actului juridic.
Prin capacitate de a īncheia acte juridice civile se īn?elege
aptitudinea subiectului de drept civil de a deveni titular de drepturi ?i
obliga?ii civile, prin īncheierea de acte de drept civil.[6] Conceput? īn
acest fel, capacitatea de a īncheia acte juridice civile se īnf??i?eaz? ca
o parte a capacit??ii de folosin?? a persoanei fizice ?i juridice, īn
sensul posibil (aptitudinii) de a avea drepturi ?i obliga?ii civile, precum
?i ca o premis? a capacit??ii de exerci?iu, al?turi de discern?mānt, de a
dobāndi drepturi subiective civile ?i obliga?ii prin īncheierea de acte
juridice civile. Cu alte cuvinte, capacitatea de a īncheia acte juridice
civile se īntemeiaz? atāt pe ideea de a dobāndi prin īncheierea de acte
juridice civile.
Sub aspectul reglement?rii legale īn articol
. Enumerāndu-se
condi?iile esen?iale pentru validitatea unui act juridic, la pct 1 se
prevede expres capacitatea de a contracta. Īn afara acestui text de lege,
capacitatea de a īncheia acte juridice civile mai este reglementat? de art
, potrivit c?ruia poate contracta orice persoan? ce nu este declarat?
incapabil? de lege ?i art
., care enumer? persoanele incapabile de a
īncheia contracte ?i anume minorii, interzi?ii, precum ?i to?i acei c?rora
legea le-a prohibit oarecare contracte.
Unele reglement?ri privind capacitatea de a īncheia acte juridice
civile au ca obiect diferite categorii de acte juridice civile. Astfel,
potrivit dispozi?iilor art
, minorul de 16 ani poate dispune prin
testament de jum?tate din bunurile de care poate dispune potrivit legii
persoana major?, iar īn art
se consacr? principiul potrivit c?ruia
orice persoan? este capabil? de a face testament, dac? nu este oprit? de
lege. De asemenea, īn toat? materia contractelor de vānzare-cump?rare
potrivit art
. Pot cump?ra ?i vinde to?i c?rora nu le este oprit prin
lege
Principiul capacit??ii ?i excep?ia de la acest principiu
Regula īn aceast? materie, consacrat? īn doctrin? ?i stabilit? ?i de
practica judec?toreasc? este c? orice persoan? are capacitate de a īncheia
acte juridice civile, incapacit??ile constituind excep?ii de la aceast?
regul?. Īn leg?tur? cu aceast? regul? īn articolul 12 C. Civ. Se prevede
expres c? nimeni nu poate fi īngr?dit īn capacitate de folosin?? ?i nici
lipsit, īn tot sau īn parte, de capacitatea de exerci?iu, decāt īn cazurile
?i condi?iile stabilite de lege.
Īn ceea ce prive?te persoanele juridice regula capacit??ii de a
īncheia acte juridice este subordonarea principiului specialit??ii
capacitatea de folosin?? consacrat? prin art. 29 din C. Civ. Potrivit
c?ruia persoana juridic? are capacitate juridic? de folosin?? potrivit
scopului activit??ii ei
Capacitatea de folosin?? a persoanei juridice ia na?tere īn momentul
aprob?rii statutului sau regulamentului ei, iar īn cazurile cānd urmeaz? s?
func?ioneze pe baza regulamentului general privind organiza?iile de stat,
respectiv din momentul public?rii de c?tre organul competent a hot?rārii
de īnfiin?are a ei. Dac? statutul urmeaz? s? fie īnregistrat, capacitatea
de folosin?? a persoanei juridice ia na?tere din momentul īnregistr?rii.
Toate actele juridice care nu sunt īncheiate īn vederea realiz?rii
scopului persoanei juridice sunt sanc?ionate cu nulitatea.
Incapacitatea de a īncheia acte juridice trebuie s? fie expres
prev?zut? de lege, iar textele de lege prin care sunt reglementate astfel
de excep?ii sunt de strict? interpretare ?i aplicare.
Fa?? de no?iunea ?i reglement?rile legale privitoare la capacitatea de
a īncheia acte juridice civile, se poate concluziona c? aceast? capacitate
este o stare de drept īn compara?ie cu discern?māntul care este o stare de
fapt care se apreciaz? de la persoan? la persoan?, īn func?ie de
aptitudinea ?i puterea psihointelectual? a acesteia de a aprecia īntre bine
?i r?u, licit ?i ilicit, moral ?i imoral, etc.[7]
Consim??māntul
Corela?ia dintre consim??mānt ?i voin?a juridic?
Pentru ca un act juridic s? ia fiin?? ?i s? produc? efecte, este
absolut necesar? existen?a unei voin?e care s?-l creeze, deoarece actul
juridic este manifestarea de voin?? f?cut? cu inten?ia de a produce efecte
juridice, adic? de a crea, modifica, transmite sau stinge un raport
juridic civil.
Privit? īn realitatea ei psihologic?, voin?a este un fenomen complex
care cuprinde īn con?inutul ei st?ri intelective (senza?ii, percep?ii,
gāndire, memorie); st?ri afective (emo?ii ?i sentimente) ?i st?ri volitive
(reglarea conduitei, propunerea de scopuri deliber?ri, lu?ri de decizii)[8]
?i sub aspectul ei juridic voin?a este un fenomen complex, deoarece
structura ei este format? din dou? elemente: consim??mānt ?i cauz? a
(scop).
Corela?ia care exist? a?adar, īntre voin?? ?i consim??mānt este de
tipul īntreg parte, voin?a alc?tuind īntregul, iar consim??māntul o parte a
acestuia.
Formarea ?i principiile voin?ei juridice
Ceea ce īi determin? pe oameni s? īncheie acte juridice este nevoia lor
de a-?i satisface cerin?ele de ordin material ?i spiritual ale vie?ii
cotidiene. Aceasta īnseamn? c? orice act de voin?? urm?re?te realizarea
unui anumit scop. Sub influen?a nevoilor se formeaz? motivele ac?iunilor
omene?ti, motivele constituind, a?adar, elementul care-l īndeamn? pe om s?-
?i propun? anumite scopuri, iar scopul reprezint? ceea ce omul tinde s?
realizeze. Tocmai aceast? tr?s?tur? a ac?iunii omene?ti, de a urm?ri
con?tient realizarea unui anumit scop, ne īng?duie s? denumim ac?iunea sa
ca act de voin??.
Cānt?rind motivele care o īndeamn? s? ac?ioneze, persoana delibereaz?
pān? cānd intervine motivul determinant care antreneaz? hot?rārea de a o
īncheia actul juridic proiectat.
Īn procesul psihologic de formare a consim??māntului distingem, prin
urmare, mai multe etape, ?i anume: reflectarea nevoilor īn con?tiin??,
apari?ia sub - impulsul lor a motivelor care īndeamn? la ac?iune;
deliberarea; interven?ia motivului determinant care este reprezentarea
intelectual? a scopului principal, urm?rit ?i, īn fine hot?rārea de a
īncheia actul juridic necesar pentru īmplinirea scopului urm?rit, adic?
pentru īmplinirea nevoilor care au constituit punctul de plecare al
procesului psihologic de formare a voin?ei juridice.
Din punct de vedere juridic intereseaz? numai interven?ia motivului
determinant ?i hot?rārea de a īncheia actul juridic, care constituie cele
dou? elemente ale voin?ei juridice ?i anume:
a) consim??māntul, care īnseamn? hot?rārea de a īncheia actul juridic;
b) cauza prin care se īn?elege scopul concret urm?rit prin īncheierea
actului respectiv, scop a c?rui reprezentare intelectual? a
constituit motivul determinant ale īncheierii actului juridic
civil.
Doctrina juridic? civil? consacr? dou? principii ce guverneaz? voin?a
juridic? ?i anume principiul libert??ii actelor juridice civile, cunoscut
?i sub numele de principiu autonom de voin?? ?i principiul voin?ei reale,
numit ?i principiul voin?ei interne.
De aici rezult? c? subiectele de drept civil sunt libere s? īncheie orice
acte juridice, dar respectānd legea ?i bunele moravuri. Cu respectarea
legii ?i a regulilor de moral?, subiectele de drept civil pot s? dea
actului juridic īncheiat, con?inutul dorit de ele. Ele sunt, de asemenea,
libere s? modifice sau s? pun? cap?t actului juridic pe care l-au īncheiat.
Pentru a produce efecte juridice, respectiv, pentru a crea, modifica,
transmite sau stinge raporturi juridice de drept civil, voin?a trebuie s?
fie exteriorizat? de forul interior al autorului ei. Cu alte cuvinte,
voin?a intern? trebuie manifestat? īn exterior pentru a fi cunoscut? de
alte persoane. Voin?a juridic? cuprinde, a?adar, dou? elemente: voin?a
intern? (real?) ?i voin?a declarat? (exteriorizat?). Pentru a putea da
na?tere la efecte juridice īntre voin?a intern? ?i cea declarat? trebuie s?
existe o concordan?? deplin?. Exist? īns? cazuri īn care nu exist?
concordan?? īntre voin?a ?i cea intern?, situa?ie īn care se ridic?
problema c?reia dintre acesteia trebuie s? i se acorde prioritate.
Defini?ia ?i cerin?ele de validitate ale consim??māntului
Consim??māntul este condi?ia esen?ial?, de fond, prev?zut? de lege,
pentru validitatea actului juridic civil.
Prin consim??mānt se īn?elege hot?rārea unei persoane de a se obliga
juridice?te ?i manifestarea īn exterior a acestei hot?rāri. Consim??māntul
este īn aceast? accep?iune, un element fundamental ?i necesar al oric?rui
act juridic civil.
Īntr-un alt sens, mai apropiat de sensul etimologic al cuvāntului prin
consim??mānt se desemneaz? acordul de voin?? al p?r?ilor, īn actele
juridice bilaterale ?i multilaterale.[9]
Pentru a fi valabil consim??māntul trebuie s? īndeplineasc?, cumulativ,
urm?toarele cerin?e:
a) hot?rārea de a īncheia actul juridic trebuie s? fie exteriorizat?. Atāta
timp cāt consim??māntul nu a fost exteriorizat nu are nici o semnifica?ie
juridic?.
Formele declara?iei de voin?? pot fi alese liber de c?tre cei ce īncheie
actul juridic cu excep?ia cazurilor prev?zute de lege, cānd manifestarea de
voin?? trebuie s? īmbrace o form? special?.
Modurile de exteriorizare a consim??māntului sunt variate. Vorbele ?i
īnscrisurile sunt cele mai frecvente. Dar īn afar? de declara?ia expres?,
f?cut? verbal, īn scris sau chiar printr-un gest, spre exemplu chemarea
unui taxi, consim??māntul se mai poate manifesta ?i prin s?vār?irea unei
ac?iuni cum ar fi, spre exemplu, īnceperea execut?rii unui mandat din care
rezult? īn mod concludent acceptarea mandatului ori chiar prin adoptarea
unei anumite atitudini (sta?ionarea taxiurilor īn anumite locuri ce le sunt
rezervate).
Īn literatura de specialitate, ca ?i īn practica judiciar? s-a pus
problema valorii juridice a t?cerii. Īn principiu t?cerea prin ea īns??i nu
poate valora consim??māntul.
Cu toate acestea, legea prevede unele cazuri īn care t?cerea valoreaz?
consim??māntul. Astfel, dac? dup? expirarea termenului stipulat prin
contractul de loca?iune, locatarul r?māne ?i este l?sat īn posesia bunului,
loca?iunea se consider? reīnnoit? care se nume?te tacit? reloca?iune.
T?cerea mai poate valora consim??māntul atunci cānd p?r?ile atribuie
t?cerii semnifica?ie juridic? de consim??mānt sau o astfel de semnifica?ie
rezult? din obicei.
b) consim??māntul trebuie s? provin? de la o persoan? care are
discern?mānt. Actul juridic civil fiind un act de voin??, autorii
manifestarea de voin?? trebuie s? aib? puterea de a discerne ?i a aprecia
consecin?ele actului juridic pe care le īncheie.
Persoanele care au deplin? capacitate de exerci?iu, sunt prezumate c? au
discern?mānt. Minorii pān? la vārsta de 15 ani aliena?ii mintali ?i debilii
mintali pu?i sub interdic?ie judec?toreasc? sunt prezuma?i c? au
discern?māntul necesar s? īncheie acte juridice civile, fie datorit?
vārstei lor fragede, fie datorit? st?rii lor de s?n?tate mintal?.
Īntre 15 ?i 18 ani minorii au capacitate de exerci?iu restrāns? ?i īn
aceast? perioad? discern?māntul lor juridic este īn curs de formare. Ei au
discern?mānt, īns? le lipse?te experien?a vie?ii juridice, motiv pentru
care actele lor juridice sunt īncuviin?ate īn prealabil de ocrotitorii lor
legali.
c) consim??māntul trebuie s? fie exprimat cu inten?ia de a produce efecte
juridice, adic? de a angaja, pe autorul lui din punct de vedere juridic. De
aici consecin?a c? obliga?iile de ordin moral, cele de polite?e sau pur
amicale, precum ?i cele īncheiate sub o condi?ie pur postetativ?, a c?rei
realizare depinde exclusiv de voin?a celui ce se oblig?, nu sunt obliga?ii
juridice. Īn aceste cazuri, declara?ia de voin?? nu are valoare juridic?,
fiindc? lipse?te inten?ia de a se obliga juridice?te.
d) Consim??māntul s? nu fie alterat prin vreun viciu de consim??mānt.
Caracterul con?tient ?i liber al consim??māntului poate fi alterat de
anumite īmprejur?ri denumite vicii de consim??mānt. Īntr-adev?r, potrivit
dispozi?iilor art, c civ consim??māntul nu este valabil cānd este dat prin
eroare, smuls prin violen?? sau surprins prin dol. Viciile care altereaz?
caracterul con?tient ?i liber al consim??māntului sunt: eroarea, dolul,
violen?a ?i leziunea.
Viciile de consim??mānt
Eroarea. Eroarea este o fals? reprezentare a realit??ii la īncheierea
unui act juridic. Īn raport cu consecin?ele pe care le produce eroarea
poate distinge voin?a juridic?, poate vicia consim??māntul sau poate s? nu
aib? nici o influen?? asupra voin?ei, fiind indiferent din punct de vedere
juridic. Rezult?, a?adar, c? īn func?ie de efectele la care d? na?tere,
eroarea este de trei feluri: eroarea obstacol, denumit? ?i distinctiv de
voin??, eroare-viciu de consim??mānt ?i eroare indiferent?.
Eroarea obstacol este cea mai grav? form? de eroare, ea īmpiedicānd
formarea actului juridic. Acest fel de eroare se īntālne?te īn cazul īn
care ea cade asupra naturii actului juridic, adic? o parte crede c? īncheie
un act juridic de vānzare-cump?rare, iar cealalt? parte c? īncheie un act
juridic de dona?ie, precum ?i īn cazul īn care eroarea cade asupra
identit??ii obiectului, respectiv, o parte crede c? obiectul actului
juridic este un apartament, iar cealalt? parte c? obiectul actului īl
constituie o garsonier?.
Eroarea obstacol īmpiedicānd formarea actului juridic echivaleaz? cu
lipsa consim??māntului ceea ce atrage dup? sine nulitatea actului juridic
civil īncheiat sub imperiul acestei erori.
Eroarea viciaz? consim??māntul īn dou? cazuri ?i anume: cānd eroarea cade
asupra calit??ilor substan?iale ale obiectului adic? asupra acelor calit??i
care au fost determinante la īncheierea actului juridic ?i f?r? de care
dac? n-ar fi intervenit eroarea actul nu s-ar fi īncheiat (de exemplu, se
crede c? se cump?r? un tablou original al unui pictor renumit ?i īn
realitate este o copie) ?i atunci cānd eroarea cade asupra identit??ii sau
asupra calit??ilor speciale ale persoanei celui cu care s-a īncheiat
contractul, īn acele contracte īn care considera?ia persoanei
cocontractului ?i a calit??ilor sale speciale (aptitudini deosebite,
talent, reputa?ie etc.) sunt hot?rātoare la īncheierea contractului (actul
cu titlu gratuit, mandat, depozit, angajarea de speciali?ti sau arti?ti).
Prin urmare, ceea ce viciaz? consim??māntul ?i anularea actului juridic
este eroarea asupra motivului determinant, dac? acest motiv a fost o
calitate substan?ial? a obiectului sau identitatea ori īnsu?irile speciale
ale persoanei cocontractului.
Actele juridice civile īncheiate sub imperiul erorii sunt sanc?ionate cu
nulitate relativ?.
Īn toate celelalte cazuri, eroarea este considerat? ca indiferent?. Ea nu
viciaz? consim??māntul ?i ca atare nu are nici o influen?? asupra
valabilit??ii actului juridic (de exemplu, eroarea asupra calit??ilor
nesubstan?iale) erori de calcul.
Īn func?ie de natura realit??ii fals reprezentate, eroare poate fi:
eroare de fapt, adic? o fals? reprezentare a realit??ii faptelor ?i eroarea
de drept care const? īn falsa reprezentare a existen?ei ori con?inutului
unei legi.
Problema admisibilit??ii erorii de drept ca viciu de consim??mānt este
controversat. Unii autori invocānd argumente rezultānd din obliga?ia
cunoa?terii legii īntemeiaz? pe prezum?ia de cunoa?tere a legii consider?
c? eroarea de drept nu poate fi invocat? ca viciu de consim??mānt.[10]
Consider?m al?turi de marea majoritate a autorilor, precum ?i de practica
judec?toreasc? c? eroarea de drept poate fi invocat ca viciu de
consim??mānt. Eroarea de drept īn m?sura īn care produce acelea?i efecte ca
?i eroarea de fapt nu poate fi respins? ca viciu de consim??mānt, deoarece
cel ce invoc? eroarea de drept nu caut? s? se sustrag? de la aplicarea
legii civile, ci se m?rgine?te s? arate c? a avut o fals? reprezentare a
realit??ii cu privire la aceasta, ceea ce are ca urmare anularea actului
juridic.
Pentru ca falsa reprezentare a realit??ii la īncheierea unui act juridic
civil s? fie viciu de consim??mānt trebuiesc īndeplinite cumulativ
urm?toarele dou? condi?ii: elementul asupra c?ruia cade eroarea trebuie s?
fie hot?rātor, determinant pentru īncheierea actului juridic, īn sensul c?
dac? ar fi fost cunoscut realitatea, actul nu se īncheia ?i faptul la
contracte c? cel?lalt contractant a cunoscut sau trebuie s? cunoasc?, īn
īmprejur?rile date, c? motivul determinant asupra c?ruia a purtat eroarea,
a fost determinant, hot?rātor pentru īncheierea actului juridic.
Conform principiilor proba?iunii judiciare, dovada erorii trebuie s? fie
f?cut? de cel ce invoc? eroarea ca viciu de consim??mānt. Fiind un fapt
juridic eroarea poate fi dovedit? prin orice mijloc de prob? admis de lege,
inclusiv prin martori ?i prezum?ii.
Dolul (viclenia). Dolul este inducerea īn eroare a unei persoane prin
folosirea de mijloace viclene īn scopul de a o determina s? īncheie un act
juridic. Dolul nu viciaz? consim??māntul direct, ci prin mijlocirea erorii
pe care o provoac?. Ceea ce viciaz? consim??māntul este, a?adar, eroarea
provocat? de dol. Victima dolului nu se īn?eal?, ci este īn?elat?, fiind
indus? īn eroare de o alt? persoan? prin mijloace viclene.
Dolul ca viciu de consim??mānt presupune dou? elemente ?i anume, un
element subiectiv inten?ional, constānd īn inten?ia de a induce o persoan?
īn eroare pentru a o determina s? īncheie un act juridic ?i un element
obiectiv, material care const? īn īntrebuin?area de mijloace viclene prin
care se īn?eleg acte combinate de ?iretenie, abilit??i sau ma?ina?iuni cu
caracter de īn?el?ciune, prin intermediul c?rora se realizeaz? inten?ia de
inducere īn eroare. Acest element al dolului poate consta nu numai dintr-o
ac?iune, ci dintr-o omisiune, dolul fiind cunoscut īn acest caz prin
denumirea de dol prin reticen?? ?i const? īn necomunicarea celeilalte p?r?i
a unor īmprejur?ri esen?iale pentru īncheierea actului.
Din aceste prevederi legale rezult? c? pentru a fi viciu de consim??mānt,
dolul trebuie s? īndeplineasc? cumulativ, urm?toarele dou? condi?ii: īn
primul rānd eroarea provocat? de dol s? fie determinant?, hot?rātoare
pentru īncheierea actului juridic sau, a?a cum se exprim? un autor
ma?ina?ia dolosiv? trebuie s?-?i produc? efectele īn a?a fel īncāt f?r?
existen?a ei actul nu s-ar fi īncheiat[11] ?i īn al doilea rānd dolul s?
emane de la cel?lalt cocontractant.
Caracterul determinant, hot?rātor al dolului se apreciaz? ca ?i la
eroare, dup? criterii subiective de la caz la caz, īn func?ie de experien?a
de via??, preg?tirea ?i alte īmprejur?ri care īl privesc pe cel ce se
pretinde victima dolului.
Īn ceea ce prive?te cea de a doua condi?ie, care se refer? la mijloacele
viclene īntrebuin?ate de una din p?r?i, īn literatura de specialitate s-a
admis c? aceast? condi?ie este īndeplinit? ?i atunci cānd provine de la un
ter?, dac? cealalt? parte are cuno?tin?? de aceast? īmprejurare, precum ?i
atunci cānd mijloacele viclene provin de la reprezentantul celeilalte
p?r?i.
Cānd eroarea provocat? de dol a fost elementul hot?rātor care a
determinat consim??māntul, dolul se nume?te principal ?i conduce la
nulitatea relativ? a actului.
Cānd, dimpotriv?, eroarea provocat? de dol nu a fost elementul hot?rātor
al consim??māntului, dolul se nume?te incidental ?i poate conduce numai la
ob?inerea de desp?gubiri (de exemplu se poate cere o reducere de pre?, dac?
s-a cump?rat prea scump din cauza dolului).
Pentru a putea conduce la nulitatea actului, dolul trebuie dovedit, c?ci
dolul nu se presupune. Fiind un fapt juridic, dolul poate fi dovedit prin
orice mijloace de prob?.
De?i dolul nu este decāt o eroare provocat?, el prezint? totu?i o
utilitate proprie, c?ci spre deosebire de eroare propriu-zis? dolul
viciaz? consim??māntul ?i atunci cānd poart? asupra altor elemente decāt
calit??ile substan?iale ale obiectului sau identitatea ori īnsu?irile
speciale ale persoanei cocontractantului, īn acele contracte īn care
considera?ia persoanei este determinant?. Apoi, dolul este mult mai u?or de
dovedit decāt eroarea, c?ci pe cānd la dol obiectul probei īl constituie
elementele de fapt (mijloacele viclene exteriorizate) u?or de dovedit,
dimpotriv?, la eroare obiectul probei este un element psihologic (falsa
reprezentare a realit??ii) mai greu de dovedit.
Violen?a. Violen?a este amenin?area unei persoane cu un r?u, īn a?a fel
īncāt īi insufl? acesteia o temere care o determin? s? īncheie un act
juridic pe care altfel nu l-ar fi īncheiat.
Violen?a sau constrāngerea poate fi de dou? feluri: fizic? ?i psihic?
(moral?). Violen?a fizic? exist? atunci cānd amenin?area cu un r?u prive?te
integritatea fizic? a persoanei ori a bunurilor sale. Violen?a psihic?
(moral?) se refer? ?a amenin?area cu un r?u a cinstei, a onoarei, a
reputa?iei persoanei etc.
Sub aspectul structurii sale, violen?a presupune dou? elemente, ?i anume:
a) Amenin?area cu un r?u (element obiectiv) care poate fi de natur? fizic?
(omor, lovituri) de natur? patrimonial? (distrugerea unor bunuri, sistarea
unor pl??i etc.) sau de natur? moral? (amenin?area de atingere a onoarei,
amenin?area de p?r?sire etc.)
b) Insuflarea unei astfel de temeri (element subiectiv) care s? constrāng?
victima violen?ei s? īncheie actul juridic pe care altfel nu l-ar fi
īncheiat. Temerea provocat? de amenin?are se va aprecia īn func?ie de
criteriile subiective, vārst?, sex, vigoare, experien?a vie?ii etc.
Ceea ce viciaz? consim??māntul este mai degrab?, teama insuflat? de
violen??, decāt īns??i violen?a, care r?māne faptul exterior ce provoac?
temerea. Starea psihologic? de team? īn care o persoan? se transpune sub
influen?a violen?ei d? na?tere motivului (evitarea r?ului) care o determin?
s? īncheie actul, motiv determinant care n-ar fi existat dac? voin?a sa ar
fi fost liber?.
Pentru ca violen?a s? vicieze consim??māntul ?i s? poat? conduce la
anularea actului se cere ca amenin?area s? fie injust? (nelegitim?). Dac?
amenin?area se refer? la un r?u īn a c?rui producere nu se vede nimic
ilicit sau la o fapt? pe care cel care amenin?a era īndrept??it s? o
s?vār?easc?, o asemenea amenin?are nu poate justifica atacarea actului
s?vār?it sub imperiul amenin??rii cu nulitatea.
De asemenea, pentru a vicia consim??māntul, violen?a nu trebuie s? fie
numai injust? ci, trebuie s? fie determinant?, hot?rātoare pentru victima
violen?ei de a īncheia actul juridic. Aprecierea caracterului determinant
al temerii produse de violen??, se face dup? criterii subiective privind
victima violen?ei cum ar fi, vārsta, gradul de cultur? la acesteia, locul
unde s-a exercitat violen?a.
Spre deosebire de dol, nu se cere ca violen?a s? provin? de la cel?lalt
cocontractant.
Īn literatura de specialitate se apreciaz? c? violen?a viciaz?
consim??māntul nu numai cānd, violen?a provine de la persoane, ci ?i atunci
cānd temerea este insuflat? de īmprejur?rile exterioare, obiective ce
constituie starea de necesitate.[12]
Actele juridice īncheiate sub imperiul violen?ei vor fi sanc?ionate cu
nulitatea relativ?.
Leziunea. Prin leziune se īn?elege paguba material? pe care o sufer? una
din p?r?ile contractante din cauza dispropor?iei de valoare dintre cele
dou? presta?ii, existente, īn chiar momentul īncheierii contractului.
Elementele leziunii difer? īn func?ie de concep?ia ce a stat la baza
reglement?rii ei. Astfel, potrivit concep?iei subiective, leziunea implic?
structural dou? elemente ?i anume dispropor?ia de valoare īntre
contrapresta?ii ?i existen?a unei st?ri de nevoie īn care se afl? una din
p?r?ile contractante de care profit? cealalt? parte.
Īn concep?ia obiectiv? leziunea se rezum? la un singur element ?i anume
la paguba ce rezult? din dispropor?ia de valoare dintre cele dou?
presta?ii.
Pentru anularea actului juridic civil pentru leziune se cer īntrunite,
cumulativ, urm?toarele condi?ii: leziunea s? fie consecin?? direct? ?i
nemijlocit? a īncheierii actului juridic respectiv; leziunea s? existe īn
raport cu momentul īncheierii actului ?i dispropor?ia de valoare īntre
presta?ii s? fie v?dit?.
Pot fi anulate pentru leziune numai actele juridice civile ce
īndeplinesc, cumulativ, urm?toarele condi?ii: sunt acte juridice civile de
administrare, cu titlu oneros; sunt acte juridice comutative ?i sunt
īncheiate de minorii cu capacitate de exerci?iu restrāns? f?r?
īncuviin?area p?rin?ilor sau tutorelui, acte p?gubitoare pentru minor.
Cauza actului juridic civil
No?iunea cauzei actului juridic civil
Cauza este o condi?ie esen?ial? de validitate a actelor juridice civile.
Cauza constituie al?turi de consim??mānt cel de al doilea element al
voin?ei juridice.
Prin cauz? se īn?elege scopul concret īn vederea c?ruia se īncheie un act
juridic. Privit din punct de vedere juridic, cauza precede efectele actului
juridic civil, ea fiind prefigurarea mental? a scopului urm?rit ce se
realizeaz? īnainte ?i īn vederea īncheierii actului juridic civil. Tocmai
īn vederea realiz?rii acestui scop p?r?ile īncheie actul juridic.
Cauza este un element specific fiec?rei manifest?ri de voin?? īn parte.
Aceasta īnseamn? c? la contracte care sunt rezultatul manifest?rii de
voin?? a dou? sau mai multe p?r?i, obliga?ia fiec?rei p?r?i are o cauz?
proprie, f?r? a exista o cauz? comun? a contractului. Ea exist? nu numai la
contracte, dar ?i la actele de voin?? unilateral?.
Elementele cauzei
Cauza cuprinde dou? elemente ?i anume: scopul imediat al consim??māntului
care const? īn reprezentarea sau considerarea, īn contractul bilaterale
oneroase a contrapresta?iei celeilalte p?r?i, īn contractele reale,
remiterea bunului, iar īn actele juridice gratuite, inten?ia de
liberalitate. Acest prim element al cauzei este abstract, obiectiv ?i
invariabil acela?i, īn aceea?i categorie de acte juridice. Scopul imediat
al consim??māntului constituie cel de al doilea element al cauzei, el
reprezentānd mobilul principal ce a determinat īncheierea actului juridic.
Scopul imediat este elementul concret, subiectiv ?i variabil de la un act
juridic la altul. A?a, spre exemplu, īn contractele de vānzare-cump?rare
scopul imediat este, pentru to?i cump?r?torii dobāndirea dreptului de
proprietate asupra bunului cump?rat, f?r? nici o deosebire de la un
contract la altul, iar scopul imediat difer? de la contract la contract, īn
func?ie de destina?ia concret? īn vederea c?reia, lucrul a fost cump?rat.
Aceast? concep?ie care include printre elemente cauza ?i scopul imediat,
elementul concret, subiectiv ?i variabil.
Condi?iile de validitate ale cauzei
Pentru a fi valabil? cauza trebuie s? īndeplineasc?, cumulativ
urm?toarele condi?ii: s? existe, s? fie real? ?i s? fie licit?.
Īn actele juridice civile cauza lipse?te atunci cānd una din p?r?i nu are
discern?mānt fiindc? formarea voin?ei juridice cu cele dou? elemente ale
sale consim??māntul ?i cauza presupune existen?a discern?māntului. Īn
acest caz lipsa cauzei va atrage dup? sine nulitatea relativ? a actului
juridic, deoarece aceasta este sanc?iunea lipsei consim??māntului.
Cauza este inexistent? ?i atunci cānd lipse?te scopul imediat al actului
juridic respectiv, considera?ia contrapresta?iei celeilalte p?r?i la
contractele cu titlu oneros, lipsa pred?rii bunului īn actele juridice
reale ?i lipsa inten?iei de liberalitate īn actele juridice cu titlu
gratuit. Īn astfel de situa?ii actul juridic va fi sanc?ionat cu nulitate
absolut?.
Cauza nu este real? atunci cānd exist? eroarea asupra motivului
determinant, adic? asupra scopului imediat al cauzei. Falsitatea cauzei
atrage dup? sine nulitatea relativ? a actului juridic.
Sanc?iunea actului juridic civil īn care cauza are caracter ilicit este
nulitatea absolut?.
Obiectul actului juridic civil
No?iune
Īn literatura de specialitate, problema no?iunii obiectului actului
juridic civil este controversat?. Īn leg?tur? cu aceasta īn principal, au
fost formulate trei opinii. Astfel īntr-o prim? opinie se consider? c?
obiectul actului juridic const? īn crearea, modificarea, transmiterea ori
stingerea unui raport juridic. Acestei opinii i se repro?eaz? c? face
confuzie īntre obiectul ?i efectele generale ale actului juridic.
Īntr-o alt? opinie se consider? c? obiectul actului juridic civil const?
īn interesele reglementate de p?r?i prin mijlocirea actului juridic īn
temeiul ?i īn limita legii.[13] ?i acestei opinii i s-a repro?at c? leag?
īn mod artificial obiectul actului juridic de no?iunea de interese, no?iune
care are valen?e apropiate mai degrab? cauzei decāt obiectului actului
juridic civil.[14]
Īn sfār?it o a treia opinie consider? c? obiectul actului juridic civil
este īnsu?i obiectul raportului juridic civil n?scut din acel act
juridic.[15] Cu alte cuvinte, obiectul actului juridic īl constituie
conduita p?r?ilor, adic? ac?iunile sau inac?iunile la care sunt
īndrept??ite sau de care sunt ?inute p?r?ile actului juridic. Aceast?
opinie este sus?inut? de mare majoritate a autorilor care s-au referit la
obiectul actului juridic.
Fa?? de cele ar?tate consider?m c? prin obiect al actului juridic se
īn?elege conduita p?r?ilor stabilit? prin actul juridic, adic? ac?iunile
sau inac?iunile de care sunt ?inute p?r?ile sau de la care trebuie s? se
ab?in?.
Condi?iile de valabilitate ale obiectului actului juridic civil.
Pentru a fi valabil, obiectul actului juridic civil trebuie s?
īndeplineasc? urm?toarele condi?ii:
a) obiectul actului juridic civil trebuie s? existe. Aceast? prim?
condi?ie, este ?i cea mai important?, deoarece dac? obiectul nu exist? nu
se mai pune problema observ?rii celorlalte condi?ii ale sale.
Necesitatea existen?ei obiectului se apreciaz? īn momentul īncheierii
actului juridic.
Pot alc?tui obiect al actului juridic civil ?i bunurile viitoare, cu
excep?ia succesiunilor nedeschise īnc?.
b) obiectul actului juridic civil trebuie s? se afle īn circuitul civil;
c) obiectul actului juridic civil trebuie s? fie determinat sau
determinabil;
obiectul este determinat cānd se precizeaz? elementele care īl
individualizeaz? ?i este determinabil cānd se prev?d īn actul juridic
suficiente elemente cu ajutorul c?rora el va putea fi determinat īn viitor.
Ra?iunea acestei condi?ii este impus? de nevoia asigur?rii execut?rii
exacte a presta?iei la care s-au angajat p?r?ile actului juridic, potrivit
cu voin?a lor. Dac? obiectul actului juridic se refer? la bunuri certe,
condi?ia este īndeplinit? prin indicarea caracterelor lui particulare. Dac?
īns? este vorba de bunuri generice , determinarea lor se face prin
indicarea precis? a cantit??ii, a calit??ii, valorii sau prin stabilirea
unor criterii de determinare viitoare a acestora.
d) obiectul actului juridic civil trebuie s? fie posibil. Aceast? condi?ie
este determinat? de regula de drept potrivit c?reia nimeni nu se poate
obliga la imposibil. Este vorba aici numai de imposibilitatea absolut? ?i
de neīnvins ?i nu de imposibilitatea rezultānd din nepriceperea debitorului
sau din cauze relative (subiective). Īn cazul obliga?iilor de a da un bun
cert, imposibilitatea nu poate proveni decāt din cauza pieririi bunului
respectiv, intervenit? anterior, īncheierii actului, iar īn cazul
obliga?iei de a da bunuri de gen, obiectul este imposibil numai īn ipoteza
cānd nu mai este cu putin?? s? se produc? bunurile respective, inexisten?a
lor momentan neconstituind propriu-zis o imposibilitate absolut? de
executat. Obliga?ia de a da se poate referi ?i la bunuri viitoare cu
condi?ia c? ele s? fie posibile ?i determinate sau determinabile.
e) Obiectul actului juridic civil trebuie s? fiei licit ?i corespunz?tor
regulilor de moral?. Pe cale de consecin??, conduita p?r?ilor actului
juridic civil trebuie s? fie conform atāt cu legea, cāt ?i cu regulile de
moral?. Actele juridice īncheiate cu nesocotirea acestei condi?ii sunt
sanc?ionate cu nulitate absolut?;
f) Obiectul actului juridic civil trebuie s? fie un fapt personal al celui
ce se oblig?. Nimeni nu poate fi obligat prin voin?a altuia. Nu se poate
deci promite īntr-un act juridic faptul altuia, ci numai faptul s?u
personal, afar? de cazul cānd aceast? promisiune se face īn calitate de
mandatar. Conven?ia prin care o parte se oblig? s? determine pe in ter? s?
consimt? la īncheierea unui act juridic este valabil?, deoarece nu se
promite faptul ter?ului, ci faptul propriu de a depune toate diligen?ele
pentru a convinge pe ter? s? īncheie actul juridic;
g) Cel ce se oblig? trebuie s? fie titularul dreptului. Īn actele juridice
constitutive sau translative de drepturi este necesar ca cel ce se oblig?
s? fie titular dreptului pentru care s-a obligat. Aceast? condi?ie este
consecin?a principiului de drept potrivit c?ruia nimeni nu se poate obliga
īn mod valabil la ceva ce nu are sau s? transmit? altuia mai multe drepturi
decāt are el īnsu?i.
Forma actului juridic civil
Principiul consensualismului actelor juridice civile
Īn principiu, actele juridice civile nu reclam? necesitatea observ?rii
vreunor forme pentru validitatea lor. Voin?a juridic? manifestat?, oricum,
prin vorbe, prin īnscrisuri, prin semne, etc., este suficient? pentru
īncheierea unui act juridic, iar contractul se formeaz? prin simplul acord
de voin?? al p?r?ilor. Voin?a juridic? este deci independent? de forma pe
care o īmbrac? pentru a se exterioriza. Ea produce efecte juridice, f?r? a
fi nevoie pentru aceasta de a se manifesta īn anumite forme.
Prin urmare, īn principiu, actele juridice sunt consensuale īn īn?elesul
c? ele se īncheie valabil prin simpla manifestare de voin?? a celor de la
care eman?.
No?iunea ?i clasificarea condi?iilor de form? ale actelor juridice
civile.
Prin form? a actului juridic civil se īn?elege modalitatea de
exteriorizare a manifest?rii de voin?? f?cut cu inten?ia de a crea,
modifica sau a stinge un raport juridic concret.[16] Cu alte cuvinte ?i
īntr-o formulare mai sintetic?, forma actului juridic civil reprezint?
modul de exteriorizare a manifest?rii de voin??.
Ca o derogare de la principiul consensualismului actelor juridice civile,
īn func?ie de consecin?ele juridice ale nerespect?rii formei se disting
trei condi?ii de form? ?i anume:
a) forma cerut? ad validatem, adic? pentru īns??i validitatea actului
juridic civil;
b) forma cerut? ad probationem, adic? pentru a se face dovada actului
juridic civil;
c) forma cerut? pentru opozabilitatea fa?? de ter?i a actului juridic
civil.
Forma cerut? de validitate a actului juridic civil. Actele juridice
pentru validitatea c?rora se cer īndeplinirea sub sanc?iunea nulit??ii
absolute, anumite condi?ii de form? se numesc acte formale sau solemne. La
actele formale sau solemne, forma constituie o condi?ie de validitate.
Forma ca o condi?ie de validitate a actului juridic civil const? īn
necesitatea īndeplinirii formalit??ii prestabilite de lege ori de p?r?i
privind exteriorizarea voin?ei cu ocazia īncheierii actului juridic.
Ra?iunea formei ca o condi?ie esen?ial? de validitate a actului juridic
civil este determinat?, īn primul rānd, de nevoia asigur?rii deplinei
libert??i ?i certitudini manifest?rii consim??māntului īn al doilea rānd,
de a aten?iona p?r?ile cu privire la importan?a deosebit? pe care o au
actele ce necesit? īncheierea lor īntr-o anumit? form? ?i, īn al treilea
rānd, de a asigura un control din partea statului cu privire la respectarea
condi?iilor de validitate a unor acte juridice civile care dep??esc prin
con?inutul lor interesele strict personale ale p?r?ilor.
Forma cerut? pentru validitatea actului juridic civil se caracterizeaz?
printr-o serie de tr?s?turi specifice ce ?in de esen?a formei ?i anume:
este un element constitutiv al actului juridic, lipsa formei fiind
sanc?ionat? cu nulitate absolut? a actului; presupune manifestarea expres?
de voin??, ceea ce exclude manifestarea tacit? a voin?ei p?r?ilor ?i este ,
īn principiu, exclusiv?, īn sensul c?, de regul?, actul se īncheie īn form?
autentic?, ?i nu permite p?r?ilor posibilitatea unei op?iuni, cu excep?ia
testamentului.[17]
Forma ad validatem trebuie s? cuprind? īntregul con?inut al actului
juridic, nefiind admis? trimiterea la o surs? exterioar? prin care s? se
determine con?inutul actului juridic civil. De asemenea, actele juridice
aflate īn raport de interdependen?? cu actele formale sau solemne, chiar
dac? ele privite separat nu trebuie s? īndeplineasc? aceast? condi?ie,
trebuie totu?i s? fie acte formale sau solemne cum ar fi, spre exemplu,
mandatul pentru īncheierea unui act formal trebuie s? īmbrace forma
autentic?. Tot astfel, actul juridic care determin? ineficacitatea unui act
formal sau solemn trebuie s? fie ?i el formal sau solemn.
Sunt acte formale: dona?ia, acceptarea succesiunii sub beneficiu de
inventar, ipoteca, contractul de societate comercial?.
c) forma-condi?ie de proba?iune a actului juridic civil. Forma cerut?
actului juridic pentru a fi folosit ca mijloc de prob? const? īn cerin?a
īntocmirii īn scris a actului juridic civil, f?r? ca lipsa acestei forme
s? afecteze validitatea actului juridic. Forma cerut? ca o condi?ie de
proba?iune a actului juridic, de?i nu are nici o influen?? asupra
validit??ii acestuia, totu?i ea are un caracter obligatoriu, deoarece, īn
principiu, este inadmisibil dovedirea actului juridic civil cu un alt
mijloc de prob?.
Forma ad probationem a fost considerat? īn literatura de specialitate ca
reprezentānd, fie o excep?ie de la principiul consensualismului, deoarece
manifestarea de voin?? trebuie f?cut? īn form? scris?,[18] fie ca o
limitare adus? aceluia?i principiu, īn sensul c? nedovedirea raportului
juridic n?scut din actul juridic are drept consecin?? īns??i ineficacitatea
acestui raport juridic[19]
d) forma cerut? pentru opozabilitatea fa?? de ter?i a actului juridic civil
Aceast? form? se refer? la formalit??ile prev?zute de lege pentru a face
actul juridic civil opozabil ?i persoanelor care nu au participat la
īncheierea lui. Formalit??ile prev?zute de lege se refer?, īn primul rānd,
la publicitatea actului juridic civil prin care se constituie sau se
transmit drepturi reale care, fiind drepturi absolute sunt opozabile erga
omnes.
Forma cerut? pentru opozabilitatea fa?? de ter?i a actului juridic civil
este obligatorie. Nerespectarea acestei cerin?e de form? nu va fi
sanc?ionat? cu nulitate absolut? sau imposibilitatea dovedirii actului
juridic civil prin alte mijloace de prob?, ci cu inopozabilitatea actului
fa?? de ter?ele persoane, adic? cu posibilitatea acestora din urm? persoane
de a ignora actele juridice ce li se opune de p?r?ile care l-au īncheiat.
Actul īncheiat este valabil ?i va produce efecte īntre p?r?i, īns? el nu
este opozabil ter?elor persoane fa?? de care actul este ineficace.
Nulitatea actului juridic civil
Defini?ie ?i func?iile nulit??ii
Īn lipsa unei defini?ii a nulit??ii actelor juridice īn codul civil,
literatura de specialitate abund? īn defini?ii, care, īns?, au un numitor
comun ?i anume acela c? nulitatea este o sanc?iune civil?, care intervine
cānd se īnfrānge o dispozi?ie legal?, cu ocazia īncheierii unui act
juridic.
Nulitatea este acea sanc?iune civil? care intervine dup? īnc?lcarea
normei de drept, lipsind actul juridic de efectele urm?rite la īncheierea
lui.[20]
Analizānd finalitatea nulit??ii ca institu?ie de drept civil, īn
opinia domnului profesor T. Pop aceast? institu?ie urm?re?te atāt un rol
preventiv, cāt ?i unul represiv.
Prin urmare, nulitatea urm?re?te atāt o func?ie preventiv?, cāt ?i una
sanc?ionatorie.
Func?ia preventiv? a nulit??ii const? īn amenin?area cu distrugerea
efectelor actului juridic, dac? acesta se īncheie cu nesocotirea
dispozi?iilor normative privind condi?iile sale de validitate.
Īntr-adev?r, nulitatea actelor juridice prezint? neajunsul c?
nimice?te aparen?a creat? prin acest act, īmprejurare ce poate produce
prejudicii atāt p?r?ilor, cāt ?i ter?ilor. De aceea, este preferabil s? se
verifice īn prealabil condi?iile de validitate ale actului juridic, pentru
a preveni nimicirea efectelor lui, dup? ce s-a īncheiat. O asemenea
verificare prealabil? a fost instituit? de legiuitor, doar pentru actele
solemne, īns? ea lipse?te pentru restul actelor juridice. Pentru marea
majoritate a actelor juridice pentru care nu se cere forma solemn?, p?r?ile
au tot interesul pentru a preīntāmpina distrugerea efectelor actului
juridic, s? observe prevederile legii civile īnainte de īncheierea lui ?i
s? se conformeze lor.
Func?ia sanc?ionatorie intervine dup? īncheierea actului juridic,
avānd drept scop fie īnl?turarea efectelor contrare legii, pe care le
con?ine acest act, fie īncheierea actului īn totalitate, dac? nu este
posibil? men?inerea lui prin īndep?rtarea clauzelor stipulate īn dispre?ul
unor dispozi?ii imperative ale legii.
De re?inut c? nu trebuie confundat? nulitatea actului juridic cu
ineficien?a probatorie a īnscrisului constatator.
Se ?tie din materia dreptului probator c? pentru dovedirea unor acte
juridice legea cere īntocmirea unui īnscris. Acest īnscris, pentru a
constitui instrument probator trebuie s? īndeplineasc? anumite condi?ii
prev?zute de lege. Nerespectarea acestor condi?ii atrage ineficien?a
īnscrisului doveditor, ceea ce īnseamn? c? īnscrisul este lipsit de
efectele sale īn materie de prob? dar nu afecteaz? validitatea opera?iilor
juridice, care poate fi dovedit?, eventual, prin alte mijloace de prob?.
Dac? īnscrisul reprezint? o condi?ie pentru validitatea chiar a opera?iilor
juridice (caz actelor juridice solemne), nulitatea īnscrisului atrage ?i
nulitatea actului juridic.
Evolu?ia concep?iei cu privire la nulitatea actului juridic
Īn dreptul roman, concep?ia asupra nulit??ii era cristalizat? īn dou?
adagii: qui contra legem agit nihil agit precum ?i quod nullum est nullum
producit efectum. De aici rezult? c? nulitatea era total? ?i iremediabil?
sau, altfel spus, actul juridic era nimicit īn totalitate, neexistānd
posibilitatea men?inerii lui par?iale cu īnl?turarea clauzelor prin care s-
a īnc?lcat legea.
Īn concep?ia clasic?, care se afla īnc? sub influen?a dreptului roman,
nulitatea era asimilat? cu ineficacitatea actului juridic, īn totalitatea
sa, fiind tratat ca o stare organic? a acestuia, deoarece s-a īncheiat cu
nesocotirea dispozi?iilor legale. Nulitatea avea ca efect desfiin?area
actului juridic īn īntregime ?i ca o consecin??, nimicirea tuturor
efectelor sale. Deci nulitatea era total? ?i iremediabil?, ca ?i īn dreptul
roman.
Īn concep?ia modern? s-a formulat teoria propor?ionalit??ii efectelor
nulit??ii īn raport cu cauzele care au determinat-o, urm?rile nulit??ii
trebuind s? se m?rgineasc? numai la cele efecte care contravin legii,
celelalte efecte ale actului men?ināndu-se. Īn aceast? concep?ie, nulitatea
este īn principiu par?ial? ?i remediabil?. Finalitatea nulit??ii īn aceast?
concep?ie este ap?rarea actului juridic prin men?iunea lui, dup? ce s-au
īnl?turat efectele care contravin legii.
Concep?ia dreptului romān contemporan asupra nulit??ii actului juridic
este aceea a unei nulit??i īn principiu par?iale ?i remediabile, nulitatea
actului juridic avānd menirea de a suprima numai efectele care contravin
dispozi?iilor legale īnc?lcate la īncheierea actului, l?sāndu-se neatinse
celelalte efecte.
Īn aceast? concep?ie nulitatea total? intervine numai atunci cānd
clauzele care contravin legii au constituit cauza principal? ?i
determinant? a īncheierii actului juridic.
Clasificare nulit??ii actelor juridice
Teoria nulit??ii actelor juridice clasific? aceste acte, īn raport de
mai multe criterii, astfel:
1. Īn raport de natura interesului ocrotit de lege ?i de regimul ei
juridic, nulitatea este de dou? feluri: nulitate absolut? ?i nulitate
relativ?.
Nulitatea absolut? este sanc?iunea ce intervine īn caz de
nerespectare, cu ocazia īncheierii unui act juridic, a unei norme de drept
care ocrote?te un interes general, public.[21]
Nulitatea relativ? este sanc?iunea ce intervine īn cazul de
nerespectare, cu ocazia īncheierii unui act juridic, a unei norme de drept
care ocrote?te un interes particular, privat.[22]
Īndoctrin? ?i īn jurispruden?? se folose?te pentru nulitatea absolut?
expresiile nul de drept sau nul, ori nul de plin drept sau actul va
fi nul, iar pentru nulitatea relativ? expresiile actul este anulabil sau
actul poate fi anulat.
Īn raport de īntinderea efectelor, nulitatea poate fi total? sau
par?ial?.
Nulitatea total? este aceea care desfiin?eaz? actul juridic īn
īntregime.
Nulitatea par?ial? este aceea care desfiin?eaz? numai unele efecte ale
actului juridic acesta r?mānānd īn fiin?? ?i producāndu-?i celelalte
efecte.
Īn dreptul civil romān, nulitatea par?ial? reprezint? regula, iar
nulitatea total? excep?ia, aceasta īnsemnānd c? nulitatea unei clauze a
actului juridic nu atrage ineficacitatea īntregului act, ea m?rginindu-se
numai la acea clauz?.
Nulitatea total? va interveni ori de cāte ori clauza (sau clauzele)
care contravine legii a constituit cauza impulsiv? ?i determinant? a
īncheierii actului juridic (exemplu bunurile so?ilor ?i īnstr?inarea lor).
Īn raport de existen?a ori inexisten?a unei norme care s? edicteze
expres sanc?iunea, nulitatea este de dou? feluri: expres? sau virtual?.
Nulitatea expres? (textual?, explicit?) este aceea care este prev?zut?
anume īntr-o dispozi?ie legal?.
Nulitatea virtual? (implicit?, tacit?) este aceea care, f?r? a fi
prev?zut? expres de lege, rezult? īn mod neīndoelnic din felul de
exprimare a normei legale sau din scopul acesteia.
Exemplu art
.. declar?: bunurile dobāndite īn timpul c?s?toriei, de
oricare dintre so?i, sunt, de la data dobāndirii lor, bunuri comune ale
so?ilor. Orice conven?ie contrar? este nul?.
Pe de alt? parte, din modul de redactare sau din scopul anumitor
prevederi legale rezult? c? īnc?lcarea acestora atrage nulitatea actului
juridic, de?i aceste prevederi nu con?in expres sanc?iunea nulit??ii.
Suntem īn prezen?a unei nulit??i virtuale.
Drept exemplu constituie prevederile art. 575 din C. civ. Care
declar?: Testamentul trebuie s? fie īntocmit īn form? scris?, cu indicarea
locului ?i datei īntocmirii lui, s? fie semnat cu māna proprie a
testatorului ?i autentificat pe cale notarial?. La fel art. 240 prevede c?
contractul de vānzare cump?rare a casei de locuit trebuie s? fie īncheiat
īn form? scris?, autentificat notarial ?i īnregistrat la birourile de
inventariere tehnic?.
Exemple din cc cu privire la formele testamentului, dona?iuni
Īn raport de caracterul condi?iilor de validitate nerespectat?
nulitatea este de dou? feluri: de fond ?i de form?.
Nulitatea de fond este acea sanc?iune a actului juridic īncheiat cu
nerespectarea condi?iilor esen?iale de validitate ale acestuia ?i anume:
capacitatea de a contracta, consim??māntul valabil al p?r?ii ce se oblig?,
un obiect determinat ?i o cauz? licit?.
Cu p?rere de r?u legisla?ia civil? a Republicii Moldova nu prevede
expres condi?iile de valabilitate ale conven?iilor, acestea fiind stabilite
de c?tre doctrin?.
Nulitatea de form? este acea sanc?iune a actului juridic īncheiat cu
nerespectarea formei cerute de lege ad validatem.
Aceast? clasificare prezint? interes redus, deoarece efectul juridic
ale nulit??ilor de fond ?i de form? sunt acelea?i.
2. Īn raport de modul cum opereaz? nulitatea se distinge īntre nulitate de
drept ?i nulitate judiciar?.
Nulitatea de drept este aceea care opereaz? īn puterea legii,
independent de interven?ia instan?ei judec?tore?ti.
Nulitatea judiciar? este aceea pronun?at? de instan?a judec?toreasc?,
care lipse?te de efecte actul juridic civil.
Clasificarea aceasta este de origine francez?, iar cānd nulitatea era
prev?zut? expres de lege (actul este nul de drept), ea opera īn puterea
legii, f?r? interven?ia instan?ei de judecat?.
Īn dreptul civil romān, distinc?ia īntre nulit??ile de drept ?i
judiciare este nesemnificativ? īn practic?, deoarece īn toate cazurile,
indiferent c? suntem īn prezen?a unei nulit??i absolute, cānd instan?a
constat? aceast? nulitate, sau a unei nulit??i relative, cānd instan?a
pronun?? nulitatea, pentru ca actul juridic s? fie desfiin?at de regul?
intervine organul jurisdic?ional.
Īn legisla?ia romān? exist? texte care declar? nul de drept un act
juridic, dar, pentru a īnl?tura situa?ia juridic? creat? prin acest act se
impune o hot?rāre judec?toreasc? de declarare a nulit??ii. A?a de pild?,
art statueaz?: Conven?ia f?cut? prin eroare, violen?? sau dol nu este
nul? de drept, ci d? loc numai ac?iunii de nulitate.
La noi īn ?ar? conform art. 60 C.civ. care precizeaz? c?: cel al
c?rui consim??mānt a fost viciat prin īn?el?ciune, violen??, amenin?are īn
urma unei īnvoieli dolosive sau īn urma unui concurs de īmprejur?ri grele
poate cere anulare conven?iei
Deci, conchidem noi, nimeni nu-?i poate face singur dreptate,
desfiin?ānd situa?ia juridic? existent?, ci trebuie s? recurg? la justi?ie.
Cauzele de nulitate a actului juridic
Privite īn general, cauzele care conduc la nulitatea actului juridic s-
ar subsemna ideii de nerespectare a dispozi?iilor legale, care
reglementeaz? condi?iile necesare pentru ca aceasta s? fie valabil?.
Īn doctrin? sunt considerate cauze de nulitate a actului juridic
urm?toarele:
. Īnc?lcarea dispozi?iilor legale referitoare la capacitatea de a
īncheia actul juridic;
. Lipsa unui element esen?ial, structural, al actului juridic
(consim??māntul, obiectul, cauza);
. Vicierea consim??māntului exprimat īn actul juridic;
. Nevalabilitatea obiectului actului juridic civil;
. Ilicitatea sau imoralitatea cauzei;
. Nesocotirea dispozi?iilor imperative ale legii, ordinii publice ?i
bunurilor moravuri;
. Nerespectarea formei cerute de lege pentru actele solemne;
. Lipsa sau nevalabilitatea autoriza?iei administrative pentru unele
acte juridice;
. Frauda legii.
De men?ionat c? nesocotirea acestor cauze de nulitate conduce fie la
nulitatea absolut?, fie la nulitatea relativ? a actului juridic.
Cauze de nulitate absolut?
Sanc?iunea nulit??ii absolute a actului juridic intervine īn
urm?toarele cazuri:
o Cānd se īncalc? dispozi?iile legale referitoare la capacitatea civil?
a persoanei. Este vorba de: a) nerespectarea de c?tre unele persoane a
incapacit??ii speciale la care sunt supuse pentru ocrotirea vreunui
interes social ob?tesc. O asemenea incapacitate special? este
prev?zut? de art .. pentru judec?tori, procurori ?i avoca?i, care
sunt opri?i s? cesioneze drepturi litigioase ?i b) lipsa capacit??ii
de folosin?? a dreptului datorit? nerespect?rii principiului
specialit??ii de c?tre persoana juridic?;
o Cānd actul juridic este lipsit de un element esen?ial, de o condi?ie
esen?ial? pentru validitatea lui consim??māntul, obiectul, cauza.
Consim??māntul lipse?te cu des?vār?ire īn cazul erorii-obstacol, cānd
voin?a celor dou? p?r?i nu s-a īntālnit pentru a se īncheia valabil
actul juridic. Īn acest caz nu suntem īn prezen?a unui viciu de
consim??mānt, ci īn prezen?a unui obstacol la īncheierea actului
juridic;
o Cānd obiectul actului juridic nu este valabil (este obiect ilicit sau
imoral);
o Cānd cauza actului juridic nu este valabil? (este ilicit? sau
imoral?);
o Cānd forma cerut? de lege īn mod obligatoriu, nu a fost respectat? de
p?r?i;
o Cānd au fost nesocotite dispozi?iile imperative ale legii, ordinii
publice ?i bunele moravuri;
o Cānd lipse?te autoriza?ia administrativ?, ori aceasta nu este
valabil?, īntrucāt s-a acordat cu īnc?lcarea legii;
o Cānd pentru actul juridic īncheiat s-a fraudat legea.
Cauze de nulitate relativ?
Sanc?iunea nulit??ii relative a actului juridic intervine īn
urm?toarele cazuri:
o Cānd consim??māntul exprimat īn actul juridic a fost viciat prin eroare,
dol, violen?? sau leziuni;
o Cānd a lipsit discern?māntul uneia din p?r?i īn momentul īncheierii
actului juridic;
o Cānd actul juridic a fost īncheiat de persoane lipsite de capacitate de
exerci?iu sau de persoane cu capacitate de exerci?iu sau de persoane cu
capacitate de exerci?iu restrāns?, care n-au avut īncuviin??rile
prev?zute de lege. Este vorba de: a) actul juridic īncheiat de persoane
lipsite de capacitate de exerci?iu (minorii sub 15 ani ?i persoanele sub
interdic?ie); b) actul juridic īncheiat de un minor cu capacitatea de
exerci?iu restrāns?, f?r? īncuviin?area ocrotitorului legal, act care
este lezionar pentru minor; c) actul juridic īncheiat f?r? īncuviin?area
autorit??ii tutelare.
o Cānd actul juridic a fost īncheiat cu nesocotirea unor interdic?ii legale
prev?zute īn scopul ocrotirii unor interese particulare.
Regimul juridic al nulit??ii
Clasificarea nulit??ii īn absolut? ?i relativ? este deosebit de
important? din cauza regimului juridic diferit al celor dou? categorii de
nulit??i. Acest regim diferit se datoreaz? naturii distincte a interesului
ocrotit prin norma juridic? īnc?lcat?. Dac? interesul ocrotit este cel
general, ob?tesc, atunci sanc?iunea īnc?lc?rii legii este nulitatea
absolut? cu regimul ei juridic propriu, iar dac? interesul ocrotit este
particular al p?r?ilor sau al uneia dintre ele, atunci sanc?iunea
īnc?lc?rii legii este nulitatea relativ?, cu regimul ei juridic distinct.
Regimul juridic al nulit??ii se refer? la regulile care genereaz? atāt
nulitatea absolut? cāt ?i nulitatea relativ?.
Deosebirea de regimul juridic dintre nulitatea absolut? ?i nulitatea
relativ? prive?te trei aspecte: a) persoanele care pot invoca nulitatea; b)
prescrierea dreptului la ac?iune ?i c) posibilitatea acoperirii nulit??ii
prin confirmarea actului juridic.
Īn cele ce urmeaz? vom examina separat regimul juridic al nulit??ii
absolute ?i regimul juridic al nulit??ii relative.
Regimul juridic al nulit??ii absolute
Regulile care cārmuiesc regimul juridic al nulit??ii absolute sunt:
a) Nulitatea absolut? poate fi invocat? de orice persoan? interesat?.
Persoanele interesate pot fi: p?r?ile actului juridic, avānzii cauz?
ai p?r?ilor, procurorul ?i chiar instan?a din oficiu. De observat c?,
īns??i partea care ar fi vinovat? de faptele ce constituie cauza
nulit??ii, poate cere constatarea nulit??ii absolute ?i desfiin?area
retroactiv? a actului juridic, invocānd chiar cauza pe care a invocat-
o personal. Aceasta se explic? prin aceea c? s-a īnc?lcat o dispozi?ie
legal? imperativ? al c?rei scop este ocrotirea unui interes general
ob?tesc. Se acord? neīndoios, prioritate ordinii de drept, fa?? de
interesul particular al uneia sau ambelor p?r?i. Īntrucāt, actele
juridice sunt guvernate de principiul consensualismului acestora,
num?rul persoanelor care pot invoca nulitatea absolut? este destul de
restrāns. Ter?ii care sunt str?ini de actul juridic, vor putea invoca
nulitatea absolut? a acestuia numai īn m?sura īn care actul juridic le
este opozabil, deoarece numai atunci se bucur? de un interes ocrotit
de lege.
b) Ac?iunea īn nulitate absolut? este imprescriptibil?. Aceasta īnseamn?
c? ac?iunea īn constatarea nulit??ii absolute poate fi intentat?
oricānd, nefiind īngr?dit de vreo durat? īn timp de la īncheierea
actului. Imprescriptibilitatea ac?iunii īn nulitate absolut? rezult?
din dou? īmprejur?ri:
1. Fiind o ac?iune īn constatarea unei nulit??i opereaz? īn
puterea legii;
2. Este expres prev?zut? de text.
c) Nulitatea absolut? nu poate fi acoperit? prin confirmarea actului.
Īntrucāt nulitatea absolut? are ca fundament ocrotirea unor
interese generale, ob?te?ti ?i de aici dreptul oric?rei persoane de
a o invoca, actul juridic lovit de nulitate absolut? nu poate fi
confirmat. P?r?ile nu au decāt posibilitatea de a īncheia un act
juridic nou, valabil, care nu poate valida vechiul act nul, ci va
fi un act juridic independent, a c?rui exigen?? īncepe īn momentul
īncheierii lui. Vechiul act juridic va r?māne īn continuare nul.
Exem c?s?toria.
Regimul juridic al nulit??ii relative
Regulile care cārmuiesc regimul juridic la nulit??ii relative sunt:
Nulitatea relativ? poate fi invocat? numai de persoana ocrotit? de
dispozi?ia legal? ce reglementeaz? nulitatea.
De pild?, nulitatea relativ? pentru viciu de consim??mānt nu poate fi
invocat? decāt de partea al c?rui consim??mānt a fost viciat la īncheierea
actului juridic, deoarece numai īn vederea ocrotirii acestuia legiuitorul a
statuat posibilitatea anul?rii actului. Desigur c? numai partea respectiv?
poate aprecia, īn ce m?sur? consim??māntul i-a fost viciat, ?i īn ce m?sur?
i-au fost v?t?mate interesele. Cealalt? parte nu poate invoca nulitatea
relativ? a actului juridic respectiv.
Sunt situa?ii cānd fiecare dintre p?r?ile contractante va putea invoca
nulitatea relativ?. De exemplu, dac? un contract a fost īncheiat īntre doi
minori, fiecare dintre ace?tia va fi īn drept s? invoce nulitatea relativ?
a contractului.
Mai trebuie men?ionat situa?ia īn care fiecare parte contractant? poate
invoca nulitatea relativ? a contractului, dar pentru temeiuri juridice
diferite. A?a de pild?, o parte poate invoca nulitatea pentru lipsa
capacit??ii de exerci?iu la īncheierea contractului, iar cealalt? pentru un
viciu de consim??mānt (eroarea de exemplu).
Tot astfel, aceast? nulitate poate fi invocat? ?i de procuror, īn m?sura
īn care ac?iunea īn anulare nu are un caracter stric personal.
Ac?iunea īn nulitate relativ? este supus? prescrip?iei extinctive.
Termenul de prescrip?ie este de trei ani ?i el īncepe s? curg? dup?
distinc?iile art. 79 C. civ. Potrivit textului acestui articol
Prescrip?ia īncepe s? curg? din ziua īn care s-a n?scut dreptul la ac?iune;
dreptul la ac?iune se na?te din ziua cānd persoana a aflat sau trebuia s?
afle, c? i-a fost īnc?lcat un drept. Īn caz de viclenie ori eroare sau īn
celelalte cazuri de anulare, prescrip?ia īncepe s? curg? de la data cānd
cel īndrept??it, reprezentantul s?u legal sau persoana chemat? de lege s?-i
īncuviin?eze actele, a cunoscut cauza anul?rii, īns? cel mai tārziu de la
īmplinirea a 18 luni de la data īncheierii actului
De observat c? termenul de prescrip?ie susmen?ionat se aplic? numai la
ac?iunile avānd un obiect patrimonial. Referitor la ac?iunile
nepatrimoniale, ele sunt īn principiu imprescriptibile.
Dup? īmplinirea termenului de prescrip?ie, dreptul la ac?iune īn anulare
actului juridic se stinge, dar nulitatea relativ? poate fi invocat? pe cale
de excep?ie, oricānd, īntrucāt numai dreptul la ac?iune se stinge.
Nulitatea relativ? poate fi acoperit? prin confirmare.
Confirmarea nu este altceva decāt un act juridic unilateral prin care o
persoan? renun?? la dreptul s?u de a invoca nulitatea relativ? a unui act
juridic.
Confirmarea poate fi f?cut? īn dou? moduri: expres ?i tacit
Confirmarea expres? se face printr-un īnscris (numit act confirmativ),
care trebuie s? īndeplineasc? o sum? de condi?ii. Cele mai importante
condi?ii privesc pe autorul confirm?rii actului anulabil, care nu este
decāt persoana ce putea invoca nulitatea relativ?. Aceast? persoan? trebuie
s? fie capabil?, iar consim??māntul ei s? nu fie alterat de vreun viciu. De
aici concluzia c? confirmarea actului anulabil nu poate fi f?cut? decāt
dup? īncetarea incapacit??ii sau dup? īncetarea sau descoperirea viciului
de consim??mānt, iar autorul confirm?rii trebuie s? fie con?tient de viciul
actului juridic pe care-l confirm?.
Actul de confirmare expres? trebuie s? īndeplineasc? ?i el condi?iile de
valabilitate ?i anume: s? cuprind? elementele esen?iale ale actului juridic
(obiect cauz?, natura obliga?iei), cauza nulit??ii ?i inten?ia de a renun?a
la ac?iunea īn anulare.
Confirmarea tacit? rezult? din executarea actului anulabil.
Principalul efect el anul?rii este acela c? anulabilitatea actului
juridic dispare retroactiv aceasta īnsemnānd c?, dup? confirmare, partea nu
mai poate invoca nulitatea relativ? a actului juridic, nici pe cale de
ac?iune, nici pe cale de excep?ie.
Constatarea nulit??ii absolute ?i pronun?area nulit??ii relative.
Desfiin?area efectelor actului juridic lovit de nulitate absolut? sau de
nulitate relativ? trebuie s? fie opera instan?ei judec?tore?ti. Este de
notat c? rolul instan?ei judec?tore?ti nu este acela?i īn cazul celor dou?
nulit??i (absolut? ?i relativ?).
Nulitatea absolut? opereaz? prin puterea legii, chiar din momentul
īncheierii actului juridic. Īntrucāt actul juridic nu a luat fiin?? īn mod
legal, dac? p?r?ile ajung la īn?elegere cu privire la recunoa?terea
nulit??ii actului juridic, nu este necesar s? se recurg? la sesizarea
instan?ei judec?tore?ti pentru a constata nulitatea absolut?. Fa?? de
īmprejurarea c? a devenit o practic? constant? recurgerea la autorit??ile
justi?iei pentru constatarea nulit??ii absolute, conchidem c? acordul
p?r?ilor referitor la recunoa?terea nulit??ii absolute este, de regul?,
irealizabil?.
Prin urmare nulitatea absolut? este constatat? de instan?a de
judec?toreasc?, care face o aplicare necesar? a legii, nu o apreciere
proprie. Ac?iunea īn constatarea nulit??ii absolute este imprescriptibil?.
Īn contrast cu nulitatea absolut?, nulitatea relativ? nu opereaz? prin
puterea legii, īntrucāt actul juridic anulabil a luat fiin?? ?i el necesit?
a fi desfiin?at de c?tre instan?a judec?toreasc?.
Prin urmare, nulitatea relativ? este supus? aprecierii instan?ei
judec?tore?ti, care o pronun??, ?i ea opereaz? deci prin puterea hot?rārii
judec?tore?ti.
Este necesar a īnvedera c? ?i p?r?ile au posibilitatea s? desfiin?eze
actul juridic anulabil, dar dac? nu se īn?eleg, partea īndrept??it? trebuie
s? intenteze ac?iune īn justi?ie. Cum aceast? ac?iune este prescriptibil?
īn termenul general de prescrip?ie (trei ani), īn cazul īn care partea a
pierdut acest termen, actul juridic nu mai poate fi desfiin?at ?i el r?māne
valabil, chiar dac? anterior fusese susceptibil de anulare.
Īn literatura juridic? s-a precizat c? ac?iunea īn nulitate este o
ac?iune autonom?, care are drept scop s? restabileasc? ordinea de drept
īnc?lcat?. Chiar dac? actul juridic īncheiat cu īnc?lcarea legii a produs
unele consecin?e patrimoniale, scopul principal al ac?iunii īn nulitate
este īnl?turarea efectelor actului juridic nul ?i abia apoi repararea
daunelor patrimoniale. Iat? de ce se afirm? c? ac?iunea īn nulitate este o
ac?iune autonom?, care urm?re?te s? asigure preem?iunea ordinii de drept.
Efectele nulit??ii actului juridic
No?iune ?i reglementare
Efectul nulit??ii rezid? īn desfiin?area actului juridic din momentul
īncheierii sale, ceea ce conduce la restabilirea ordinii de drept
īnc?lcate.[23]
Actul juridic nul poate produce efecte īn viitor, iar efectele produse īn
trecut se desfiin?eaz? retroactiv. A?adar nulitatea opereaz? nu numai
pentru viitor, ci ?i pentru trecut. Retroactivitatea este consecin?a
fireasc? a nulit??ii actului juridic.
Trebuie re?inut c? efectele nulit??ii sunt acelea?i lipsa de
eficacitate a actului juridic indiferent c? ne g?sim īn prezen?a
nulit??ii absolute sau a nulit??ii relative.
Īntrucāt nulitatea opereaz? retroactiv, efectele acesteia vor depinde ?i
de al?i factori, care au survenit dup? īncheierea actului juridic, cum ar
fi: executarea sau neexecutarea actului juridic, transmiterea drepturilor
de c?tre dobānditor unor ter?e persoane subdobānditoare.
Principiile efectelor nulit??ii actului juridic
Efectele nulit??ii sunt cārmuite de trei principii importante:
. Principiul retroactivit??ii efectelor nulit??ii actului juridic;
. Principiul restabilirii situa?iei anterioare īncheierii actului
juridic;
. Principiul anul?rii actelor juridice subsecvente, ca o consecin?? a
anul?rii actului juridic;
Principiul retroactivit??ii efectelor nulit??ii actelor juridice
Aplicarea sanc?iunii nulit??ii actului juridic atrage dup? sine
desfiin?area retroactiv? a efectelor actului respectiv, iar pentru viitor
actul juridic nu va mai produce efecte. Cu alte cuvinte actul nul va mai
produce efecte pentru viitor, iar efectele produse īn trecut se
desfiin?eaz? retroactiv.
Retroactivitatea conduce la desfiin?area efectelor actului juridic, care
s-au produs īn trecut (īntre data īncheierii actului ?i data anul?rii sau
constat?rii nulit??ii lui) ?i la īncetarea producerii lor īn viitor, dup?
pronun?area hot?rārii judec?tore?ti prin care actul juridic a fost anulat
sau care a constatat nulitatea absolut? a acestuia. Īn realitate, īn baza
retroactivit??ii efectelor nulit??ii, p?r?ile se v?d īn situa?ia anterioar?
īncheierii actului juridic, deoarece numai astfel concordan?a dintre lege
?i actul respectiv poate fi armonizat?.
Prin urmare, īn baza principiului retroactivit??ii efectelor nulit??ii
actului juridic, efectele actului contrare legii sunt retroactiv
desfiin?ate, iar p?r?ile urmeaz? s? fie repuse īn situa?ia anterioar?
īncheierii actului.
Īn ipoteza īn care actul juridic nu a fost executat, pronun?area anul?rii
ori constatarea nulit??ii actului conduce la ineficacitatea lui, p?r?ile
fiind considerate c? n-au avut niciodat? dreptul sau obliga?ii reciproce.
Drept urmare, nici una dintre p?r?i nu mai poate cere executarea actului.
Īn ipoteza īn care actul juridic a fost executat īn totalitate sau īn
parte, odat? cu declararea nulit??ii sau anularea acestuia se desfiin?eaz?
retroactiv efectele lui, iar p?r?ile sunt obligate s?-?i restituie reciproc
presta?iile executate.
Principiul retroactivit??ii efectelor nulit??ii se īntemeiaz? pe un alt
principiu fundamental al dreptului ?i anume pe principiul suprema?iei
legii, pentru c? nu este īng?duit ca īn via?a noastr? juridic? s? existe
acte juridice ale c?ror efecte sunt contrare legii, de aceea se impune
īnl?turarea lor ?i restabilirea ordinii de drept īnc?lcate.
De la principiul retroactivit??ii efectelor nulit??ii exist? cāteva
excep?ii dictate fie de caracterul ireversibil al prescrip?iilor executate,
fie de ra?iuni de politic? juridic?.
Excep?iile vizeaz? cazurile īn care efectele nulit??ii actului juridic se
produc numai pentru viitor, nu ?i pentru trecut, ceea ce īnseamn? c?
efectele actului juridic declarat nul sau anulat sunt men?inute pe trecut
(pe perioada dintre data declar?rii nulit??ii sau anul?rii actului juridic
?i data īncheierii lui).
Excep?iile invocate de doctrin? de la principiul retroactivit??ii
efectelor nulit??ii actului juridic sunt:
1. Men?inerea efectelor produse īn trecut de contractele cu executare
succesiv? (de exemplu, contractul de īnchiriere, contractul de vānzare-
cump?rare cu o clauz? de īntre?inere), datorit? ireversibilit??ii
presta?iilor executate succesiv. Īn toate aceste contracte, care dau
na?tere la presta?ii succesive sau continue, de durata īn timp, din
moment ce presta?iile s-au efectuat, ele nu mai pot fi īnl?turate pe
trecut. Astfel, un contract de īnchiriere īn executarea c?ruia locatorul
a asigurat folosin?a locuin?ei, iar locatarul a pl?tit chiria, nu poate
fi desfiin?at ?i pentru trecut, deoarece obliga?ia de a pune la
dispozi?ia locuin?a s-a consumat ireversibil, iar restituirea chiriei
pl?tite nu se justific?, deoarece ar conduce la īmbog??irea locatarului
f?r? just temei.
2. Recunoa?terea efectelor actului juridic īncheiat cu īnc?lcarea unor
condi?ii de validitate, deoarece legea nu stabile?te constatarea
nulit??ii actului (cu consecin?a desfiin??rii ex tunc), ci desfacerea lui
pe viitor. Este cazul nerespect?rii condi?iilor de validitate a adop?iei
unui minor (art
CF ) privitoare la luarea consim??māntului p?rin?ilor
celui adoptat, nerespectare care este sanc?ionat? de lege ( art cf ) nu
cu nulitate absolut?, ci cu desfacerea adop?iei (deci cu p?strarea
efectelor pe trecut) dar ?i aceasta condi?ionat, dac? este īn interesul
copilului ca el s? se īntoarc? la ace?tea.
Prin urmarea actul juridic al adop?iei nu se desfiin?eaz? ci numai se
desface. Evident c? legiuitorul a avut īn vedere ra?iuni de ocrotire a
minorului, de aceea s-a ab?tut de la principiul retroactivit??ii efectelor
nulit??ii actului juridic.
3. Men?inerea efectelor c?s?toriei chiar dac? a fost declarat? nul?, īn
privin?a copiilor rezulta?i din acea c?s?torie (exemplu declararea
nulit??ii c?s?toriei nu are nici o urmare īn privin?a copiilor, care ī?i
p?streaz? situa?ia de copii din c?s?torie)
Aceast? dispozi?ie a fost prev?zut? tot din necesitatea ocrotirii
copiilor ?i īnl?tur?rii raporturilor de familie.
Principiul restabilirii situa?iei anterioare īncheierii actului juridic
(restitutio in integrum)
Principiul restitutio in integrum poate fi configurat ca fiind corolarul
principiului retroactiv efectelor nulit??ii actului juridic, deoarece
desfiin?area retroactiv? a efectelor actului, contrare legii, trebuie s?
duc? la restituirea reciproc? ?i integral? a presta?iilor executate de
p?r?i de la īncheierea actului ?i pān? la declararea nulit??ii sau anularea
lui.
Cu alte cuvinte, principiul restabilirii situa?iei anterioare este īntr-o
rela?ie de dependen?? fa?? de principiul retroactiv efectelor nulit??ii
actului juridic.
Adagiul restitutio in integrum īnseamn? restituirea tuturor presta?iilor
executate īn baza unui contract declarat nul sau anulat.
Principiul restabilirii situa?iei anterioare se refer? la efectele
nulit??ii actului juridic īntre p?r?ile acestui act ?i nu fa?? de ter?i.
Pentru ca s? opereze concomitent, retroactivitatea actului juridic ?i
restituirea presta?iilor, īntre p?r?i, pe plan procesual, reclamantul va
trebui s? intenteze o ac?iune cu dou? capete de cerere: o ac?iune īn
constatarea nulit??ii sau anul?rii actului juridic ?i o ac?iune īn
restituirea presta?iilor executate anterior nulit??ii. Evident c? nu exist?
nici un impediment procesual ca, dup? ce reclamantul ob?ine nulitatea sau
anularea actului juridic, s? se īndrepte cu alt? ac?iune principal? pentru
a ob?ine restituirea presta?iilor executate, situa?ie īn care pārātul, dac?
?i-a executat ?i el obliga?ia, are interesul s? promoveze ac?iune
reconven?ional? pentru restituirea presta?iei efectuate de el sau s?
introduc? o ac?iune principal? separat.
De la principiul restitutio in integrum exist? cāteva excep?ii, stabilite
de lege īn virtutea unor ra?iuni de ordin juridic, social sau moral, care
privesc anumite cazuri īn care presta?iile executate īn termenul actului
desfiin?at retroactiv (declarat nul sau anulat) nu sunt supuse restituirii.
Asemenea excep?ii relevate de literatura juridic? ?i de jurispruden??
sunt:
Incapabilul (minorul sau interzisul) nu este ?inut s? restituie, potrivit
art
decāt īn m?sura īmbog??irii sale. Acest text de lege dispune: Cānd
minorii, interzi?ii sau femeile m?ritate sunt admi?i īn aceast? calitate, a
exercita ac?iune īn restituire īn contra angajamentelor lor, ei nu īntorc
ceea ce au primit, īn urmarea acestor angajamente, īn timp minorita?ii,
interdic?iei sau maritajului, decāt dac? se probeaz? c? au profitat de
aceea ce li s-a dat
Dobānditorul de bun?-credin?? al unui bun printr-un act lovit de
nulitate, este exonerat de obliga?ia de a restitui, odat? cu bunul ?i
fructele percepute. Este regula statornicit? de art .. care prevede:
Posesorul nu cā?tig? proprietatea fructelor decāt cānd posed? cu bun?-
credin??; la cazul contrariu, el este dator a īnapoia productele, īmpreun?
cu lucrul proprietarului care-l revendic? dispozi?iile acestui text se
justific? pe ra?iuni de politic? juridic?, izvorāte din necesitatea de a
proteja buna-credin??, atāt de necesar? īn opera?iunile juridice.
Mo?tenitorul care īn mod voluntar ?i īn cuno?tin?? de cauz? a executat un
legat nul pentru vicii de form?, nu mai poate pretinde restituirea
presta?iilor, deoarece nu mai suntem īn prezen?a unei pl??i nedatorate,
supus? repeti?iunii, ci īn prezen?a unei obliga?ii morale care este
valabil? juridic.
Una din p?r?ile actului juridic lovit de nulitate nu se putea cere
restituirea presta?iei efectuate dac? invoca propria sa turpitudine
(imoralitate).
Este de fapt adagiul: nemo auditur propriam turpitudinem alegans (nim?nui
nu-i este īng?duit s? se prevaleze de propria sa imoralitate pentru a
ob?ine īn justi?ie ocrotirea unui drept).
Potrivit legisla?iei unui stat de drept, īn care trebuie respectate nu
numai normele imperative, dar ?i legile care intereseaz? ordinea public? ?i
bunele moravuri, nu este admisibil? o ac?iune īn justi?ie, pentru
restituirea presta?iei, dac? prin actul juridic īncheiat s-a urm?rit un
scop imoral.
Putem formula regula c? ori de cāte ori reclamantul invoc? propria sa
turpitudine pentru ob?inerea restituirii presta?iei, ac?iunea īn
repeti?iune va trebui s? fie respins?. A?a, de pild?, ac?iunea
reclamantului avānd ca obiect restituirea unui īmprumut, acordat pentru
men?inerea unor raporturi extraconjugale, va trebui s? fie respins? ca
inadmisibil?, deoarece s-a īnc?lcat principiul nemo auditur propriam
turpitudinem alegans. Evident c? īn spe??, respectiv īn contractul de
īmprumut cauza este imoral?, de aceea actul juridic trebuie declarat nul
absolut, iar ac?iunea īn repeti?iune a presta?iei executate de reclamant,
care invoc? propria sa turpitudine, trebuie respins? ca inadmisibil?.
Excep?ia se aplic? pe ra?iuni de moralitate, care trebuie s? existe īntr-un
stat de drept.
Principiul anul?rii actelor juridice subsecvente ca o consecin??
a nulit??ii actului ini?ial
Ca o consecin?? a aplic?rii principiului relativit??ii efectelor actului
juridic, acesta nu produce efecte decāt īntre p?r?ile de la care eman?, iar
nulitatea actului juridic produce efecte, de asemenea, numai īn privin?a,
p?r?ilor care au īncheiat actul.
Neīndoios c? efectele nulit??ii se pot r?sfrānge ?i asupra ter?ilor, īn
m?sura īn care ace?tea au dobāndit dreptul de la partea vinovat? de
pronun?area nulit??ii ori p?r?ile vinovate de constatarea nulit??ii.
Deoarece nimeni nu poate transmite mai multe drepturi decāt le are
īnsu?i, este firesc ca, odat? cu suprimarea dreptului dobāndit prin actul
juridic de c?tre una din p?r?i, s? fie nimicit ?i dreptul
subdobānditorului.
Īntr-adev?r, din moment ce nulitatea desfiin?eaz? dreptul dobānditorului
cu atāt mai mult trebuie suprimat ?i dreptul ter?ului pe care l-a dobāndit
prin actul declarat nul sau anulat. Īn acest caz, nulitatea opereaz? ca o
rezolu?iune.
Principiul anul?rii actelor subsecvente, prive?te efectele nulit??ii fa??
de ter?i ?i el poate fi conturat ca o regul? juridic? potrivit c?reia
nulitatea actului ini?ial sau primar atrage dup? sine ?i anularea actului
subsecvent, dac? se refer? la acela?i drept.
De cele mai multe ori, principiul anul?rii actului subsecvent are īn
vedere actul juridic care a operat transmisiunea dreptului de proprietate,
sau a altui drept real, cānd nulitatea actului pe lāng? īmprejurarea c? a
creat īntre p?r?i obliga?ii reciproce de restituire a presta?iilor
efectuate, are consecin?e asupra ter?ilor c?ci drepturile consim?ite de
dobānditor īn favoarea acestora (ter?ilor) vor fi anulate odat? cu dreptul
dobānditorului.
Aplicarea cu stricte?e a principiului rezoluto iure dantis resolvitur ius
accipientus ar fi de natur? s? pericliteze circuitul civil, s? creeze
situa?ii inechitabile īn via?a juridic? ?i s? anihileze inciden?a altor
principii juridice pentru ordinea de drept. De aceea, principiul cunoa?te
anumite derog?ri.
Excep?iile de la acest principiu privesc situa?iile juridice īn care de?i
actul juridic este declarat nul sau anulat, actul subsecvent al ter?ului
subdobānditor se men?ine. Avem īn vedere urm?toarele cazuri:
a) Subdobānditorul de bun?-credin?? p?streaz? bunul imobil dobāndit cu
titlu oneros de la transmi??torul al c?rui titlu de proprietate declarat
nul sau anulat.
Exemplu Anularea titlului de proprietate al transmi??torului cu titlu
oneros al unui bun nu este de natur? s? atrag? caducitatea actului īn ce
prive?te pe ter?ul achizitor, īn cazul c? acesta este de bun?-credin??,
solu?ia care se prezum? justificāndu-se pe considera?ie de achitarea ?i
utilitate social?. Numai īn cazul īn care ter?ul achizitor, cu titlu
oneros, a cunoscut sau, cu diligen?e minime, putea s? cunoasc?
nevalabilitatea titlului de proprietate al īnstr?in?torului, deci a fost de
rea-credin?? ceea ce trebuie dovedit opereaz? regula de drept potrivit
c?reia nevalabilitatea titlului de proprietate al vānz?torului atrage ?i
nulitatea titlului subdobānditorului.
b) Ter?ul dobānditor care cu bun?-credin??, dobānde?te bunul mobil de la
un detentor precar, c?ruia adev?ratul proprietar i l-a īncredin?at de bun?-
voie, p?streaz? bunul deoarece simpla aceast? posesie valoreaz? titlu de
proprietate.
Exemplu Proprietarul bunului mobil s-a desistat de bun?-voie de bun,
īncredin?āndu-l īn depozit unei alte persoane, care cap?t? īn acest mod
calitatea nu de posesor, ci de detentor precar. Acest detentor, īnc?lcāndu-
?i obliga?ia de restituire, care īi revenea, īnstr?ineaz? bunul unui ter?
dobānditor, care este de bun?-credin??, deoarece este convins c? a īncheiat
actul de vānzare-cump?rare cu adev?ratul proprietar. Īn acest caz,
legiuitorul a avut de apreciat īntre interesele proprietarului, care de
bun?-voie a īncredin?at bunul s?u unui detentor precar ?i cele ale ter?ului
dobānditor de bun?-credin??, care s-a īncrezut īn aparen?a de proprietar a
detentorului precar ?i a dat preferin?a ter?ului de bun?-credin??,
sacrificānd pe adev?ratul proprietar, care n-a fost suficient de diligent
cānd ?i-a īncredin?at bunul detentorului precar.
Definirea cauzelor de ineficacitate a actelor juridice
Nulitatea a?a cum am v?zut, este sanc?iunea civil? care const? īn
lipsirea de efecte a unui act juridic, adic? desfiin?area lui retroactiv?,
deoarece a fost īncheiat cu īnc?lcarea normelor referitoare la condi?iile
sale de validitate.
Nulitatea are cāteva tr?s?turi caracteristice:
. Actul juridic este nevalabil, deoarece a fost īncheiat cu
nerespectarea legii;
. Cauzele nulit??ii sunt anterioare sau contemporane datei īncheierii
actului;
. Sanc?iunea nulit??ii se aplic? oric?rui act juridic, īncheiat cu
īnc?lcarea legii;
. Efectele nulit??ii sunt retroactive.
Rezolu?iunea este sanc?iunea civil? care const? īn desfiin?area
retroactiv? a unui contract sinalagmatic, cu executare dintr-o dat?, pentru
neexecutarea din culp? a obliga?iilor de c?tre una din p?r?i.
Tr?s?turile caracteristice ale rezolu?iunii sunt:
. Poate fi aplicat? numai contractelor sinalagmatice;
. Prive?te un contract īncheiat valabil;
. Cauza rezolu?iunii const? īn neexecutarea culpabil? a contractului,
deci este ulterioar? datei īncheierii lui;
. Efectele rezolu?iunii sunt retroactive.
Rezilierea este sanc?iunea civil? care const? īn desfacerea unui contract
sinalagmatic cu executare succesiv?, pentru neexecutare din culp? a
obliga?iilor de c?tre una din p?r?i.
Tr?s?turile caracteristice ale rezilierii sunt:
. Poate fi aplicat? contractelor sinalagmatice;
. Prive?te un contract īncheiat valabil;
. Cauza rezilierii const? īn neexecutarea culpabil? a contractului,
deci este ulterioar? datei īncheierii lui;
. Efectele rezilierii se produc numai pentru viitor.
Revocarea este sanc?iunea civil? care const? īn abolirea efectelor
actului juridic, fie datorit? ingratitudinii gratificatului, fie
neexecut?rii din culp? a sarcinii dona?iei sau legatului.
Tr?s?turile caracteristice ale revoc?rii sunt:
. Presupune un act valabil īncheiat;
. Se īntemeiaz? pe cauza posterioare īncheierii actului;
. Se aplic? de regul? liberalit??ilor;
Revocarea poate fi conceput? ?i ca un caz de ineficacitate a actului
juridic unilateral, prin voin?a unilateral? a autorului s?u. Ne referim la
revocarea legatelor ?i a celorlalte dispozi?iuni testamentare.
Caducitatea este o cauz? de ineficacitate a actului juridic, care const?
īn lipsirea acestuia de toate efectele, datorit? intervenirii unor cauze
posterioare īncheierii lui ?i independent de voin?a autorului actului.
A?a, de exemplu, dintre cauzele de caducitate a legatelor men?ion?m:
predecesul legatarului fa?? de testator; renun?area legatarului la legat;
pierderea total? a bunului ce constituie obiectul legatului; epuizarea
cotit??ii disponibile prin efectul dona?iilor.
Tr?s?turile caracteristice ale caducit??ii sunt:
. Prive?te un act juridic valabil īncheiat;
. Este un mod de desfiin?are retroactiv? a actului;
. Se īntemeiaz? pe o cauz? posterioar? īncheierii actului juridic ?i
str?in? de autorul lui.
Inopozabilitatea este o cauz? de ineficien?? a actului juridic (care ī?i
produce efectele īntre p?r?i), datorit? nerealiz?rii formalit??ilor de
publicitate, ulterioare īncheierii actului juridic.
Inopozabilitatea poate fi conceput? ?i ca o cauz? de ineficacitate a
actului juridic, datorit? dep??irii puterii de a reprezenta, conferite prin
mandat. Īntr-adev?r, īn situa?ia īn care reprezentantul ?i-a dep??it
puterile conferite prin īmputernicire actul īncheiat de acesta nu va fi
opozabil reprezentantului.
Īncheierea contractului
Acordul de voin?e
Īn mod necesar, chiar atunci cānd p?r?ile sunt fa?? īn fa??, una dintre
ele i-a ini?iativa, exprimāndu-?i voin?a de a contracta, f?cānd propuneri
pe care le adreseaz? celeilalte p?r?i, iar dac? aceasta din urm? le
accept?, se formeaz? contractul.
A?adar, acordul de voin?? al p?r?ilor se realizeaz? prin ofert? ?i
acceptare.
Oferta. Oferta este propunerea de a contracta, īn anumite condi?ii,
adresat? unei persoane determinate sau unor persoane nedeterminate. Ea se
face de obicei īntr-o form? expres? ?i direct? prin viu grai sau īn scris.
Ea se poate exprima sub diferite forme precum: trimiterea de cataloage
cuprinzānd descrierea m?rfurilor ?i indicarea pre?urilor, expunerea
m?rfurilor īntr-o vitrin? cu men?ionarea pre?urilor respective. Oricare
dintre acestea īnseamn? o ofert? de vānzare, īn temeiul c?reia oricine care
consimte s? pl?teasc? pre?ul afi?at are dreptul s? cear? s? i se vānd?
marfa.
Oferta, f?r? a īnceta de a fi direct? ?i cert?, poate īns? s? nu fie
expres?, ci tacit?. De pild?, prezen?a unui vehicul īntr-o sta?ie anume
destinat? vehiculelor de transport īn comun, cu pre? tarifar, constituie o
ofert?, iar ac?iunea unei persoane de a se sui īntr-un asemenea vehicul
constituie o acceptare a ofertei, deci īncheierea contractului de
transport.
Oferta (ca de altfel ?i acceptarea), fiind o manifestare de voin??,
trebuie s? īndeplineasc? toate condi?iile generale, cerute unei manifest?ri
de voin??, efectuat? īn scopul de a produce efecte juridice.
Oferta trebuie s? fie ferm?, adic? s? exprime voin?a neīndoielnic? de a
īncheia contractul, dac? oferta este acceptat?.
Oferta, chiar ?i atunci cānd este tacit?, trebuie s? fie neechivoc?.
Astfel, expunerea uni obiect īn vitrina unui magazin cu eticheta pre?ului
de vānzare constituie o ofert? neechivoc?, pe cānd simpla expunere a unui
obiect, f?r? indicarea pre?ului de vānzare, poate s? īnsemne expunerea unui
model. De aceea, uneori, spre a evita echivocul se precizeaz?: Obiectele
expuse īn vitrin? nu se vānd.
Oferta mai trebuie s? fie precis? ?i complet?, adic? s? con?in? toate
elementele constitutive ale contractului, toate clauzele necesare actului
juridic, pentru īncheierea acestuia, s? fie suficient? o acceptare pur? ?i
simpl?. Oferta mai trebuie s? cuprind? acele condi?ii sau clauze care
rezult? din reglementarea supletiv? a legii sau din obiceiuri.
Īn contractele ce se īncheie intuitu personae, oferta nu poate fi f?cut?
decāt de o persoan? determinat?. Dac? īn privin?a unor asemenea contracte
se face ofert? public? (de pild?, pentru angajarea de speciali?ti), aceasta
nu constituie o ofert? precis? ?i complet?. Ofertantul poate refuza s?
contracteze cu cel care nu le īndepline?te.
Oferta fiind destinat? ca, prin acceptarea ei de c?tre destinatar s?
formeze contractul, atunci, atāt timp cāt nu este acceptat?, poate fi
revocat?. Prin urmare, oferta neacceptat? este revocabil?, chiar dac? a
ajuns la destinatar, tot astfel oferta este caduc? dac? a expirat termenul
pentru care a fost emis?, ori dac? mai īnainte de acceptarea ei, ofertantul
moare sau devine incapabil.
Regula revocabilit??ii ofertei sufer? īns? unele excep?ii. Astfel, dac?
ofertantul a fixat un termen īn?untrul c?ruia s? se fac? acceptarea, oferta
nu mai este revocabil? pān? la expirarea acestui termen, care de altfel
poate fi tacit. Se poate considera chiar c? orice ofert? con?ine un termen
īn?untrul c?ruia s? se fac? acceptat?, oferta nu mai este revocabil? pān?
la expirarea acestui termen, care de altfel poate fi ?i tacit. Se poate
considera c? orice ofert? con?ine un termen tacit pentru acceptare, termen
care ar implica, cel pu?in termenul necesar pentru examinarea ofertei ?i
pentru ca r?spunsul acceptantului s? ajung? la ofertant; dac? pān? la
expirarea acestui termen, acceptarea nu se produce, oferta devine caduc?,
iar dac? īn acest interval de timp oferta este acceptat?, contractul se
consider? īncheiat, chiar dac? īntre timp oferta a fost, īn fapt, revocat?.
Acceptarea. Īntocmai ca oferta, acceptarea acesteia trebuie s?
īndeplineasc? condi?iile unei manifest?ri de voin?? produc?toare de efecte
juridice.
Forma accept?rii nu este supus? unor condi?ii speciale, ci este suficient
ca din felul manifest?rii, s? rezulte voin?a neīndoielnic? de a accepta
oferta respectiv?, acceptarea este expres?, cānd se face īn scris sau
verbal ?i tacit?, cānd rezult? din ac?iuni ori atitudini care pot fi
interpretate īn acest sens. Astfel, īnceputul execut?rii unui contract nu
poate fi interpretat decāt ca o acceptarea a ofertei.
Cu privire la acceptarea tacit? se pune problema de a ?ti ce valoare
juridic? poate s? aib? simpla t?cere. Īn general i se recunoa?te valoarea
juridic? numai manifest?rii pozitive de voin??, contestāndu-se c? ?i
t?cerea ar avea aceast? calitate; dac? oferta nu a fost urmat? de nici un
r?spuns, ori de nici o atitudine, din care s? se poat? deduce o acceptare
indirect?, contractul nu se consider? īncheiat.
Īn privin?a con?inutului acceptarea trebuie s? īndeplineasc? urm?toarele
condi?ii:
. S? se refere la acela?i obiect ca ?i oferta, adic? s? fie conform cu
acesta; neconcordan?a īntre ofert? ?i acceptare īmpiedic? formarea
contractului. Cu alte cuvinte, acceptarea trebuie s? fie integral?, f?r?
rezerve ?i implic? f?r? propuneri de modificare a contractului
deoarece astfel ea ar echivala cu o contraofert?;
. Acceptarea trebuie s? fie neīndoielnic?, o atare problem? se pune mai cu
seam? īn cazul accept?rii tacite (sau a accept?rii prin simpla t?cere)
. Cāt prive?te condi?iile privind persoana acceptantului, trebuie s? facem
o distinc?ie; dac? oferta a fost f?cut? unei persoane determinate, ea nu
poate fi acceptat? decāt de persoana c?reia i-a fost f?cut?. Dac?
dimpotriv?, oferta a fost f?cut? unei persoane nedeterminate, ea poate fi
acceptat? de c?tre oricine (de pild? īn cazul m?rfurilor cu indicarea
pre?urilor, expuse īn vitrina unui magazin);
. Īn ceea ce prive?te momentul īn care acceptarea poate interveni pentru a
produce efectele sale specifice adic? īncheierea contractelor acest
moment trebuie s? se situeze, īn orice caz mai īnainte ca oferta s? fi
devenit caduc? (prin moartea ori incapacitatea ofertantului sau prin
expirarea termenului prev?zut īn ofert?), ori s? fi fost revocat? (īn
condi?iile īn care acest lucru este posibil). Intervenit? dup? acest
moment, acceptarea este tardiv?. De asemenea, acceptarea nu mai poate
interveni dac? destinatarul ofertei a devenit incapabil sau a murit mai
īnainte de a?i manifesta voin?a de a accepta; mo?tenitorii s?i nu pot
accepta oferta, iar ofertantul nu mai este ?inut de oferta f?cut?.
Momentul īncheierii contractului
Considera?ii generale.
Deoarece majoritatea actelor juridice civile o alc?tuiesc contractele mi-am
propus īn continuare s? expun, īn detaliu, procedeele ?i modalit??ile de
īncheiere a acestora.
Astfel, īn virtutea principiului consensualit??ii, contractul se formeaz?
din momentul īn care s-a realizat acordul de voin?? (īn afar? de cazul cānd
p?r?ile au īn?eles s? subordoneze acordul lor definitiv redactat ?i unui
īnscris. Prin urmare problema determin?rii momentului īn care se īncheie
contractul nu se pune īn cazul īn care p?r?ile sunt de fa??, ori cānd
acordul de voin?e se īncheie prin telefon. O atare problem? intervine īns?
īn cazul contractelor ce se īncheie prin coresponden??.
Pentru a determina momentul īn care acceptarea ī?i produce efectele,
trebuie analizat voin?a celui care accept? oferta spre a vedea dac? acesta,
la ceea ce con?ine, a īn?eles s? se angajeze din momentul cānd a semnat
īnscrisul cuprinzānd acceptarea sau numai din momentul expedierii lui.
Aceasta constituie o problem? de fapt, ce va fi solu?ionat?, ca atare, de
c?tre instan?? (care va avea de ales īntre aceast? expediere ?i cea a
semn?rii īnscrisului). Dar cum ?i dup? expedierea īnscrisului de acceptare
semnatarul o poate revoca, se pune problema dac? momentul cānd a ajuns la
ofertant. O atare problem? nu mai prive?te īns? acceptarea ca atare, ci ea
prive?te momentul īnsu?i al īncheierii contractului moment din care
desigur, acceptarea nu mai poate fi revocat?.
Īn mod logic, cum contractul se formeaz? numai prin simplul consim??mānt,
s-ar putea spune c? el se īncheie din momentul īn care s-au īntālnit cele
dou? voin?e exprimate prin ofert? ?i acceptare. Īmpotriva acestei solu?ii s-
ar putea obiecta īns? c? ofertantul nu poate fi obligat cāt timp nu ?tie c?
oferta a fost acceptat?, ?i c? acordul de voin?e a fost realizat. Mai mult,
s-ar putea spune acela?i lucru ?i despre acceptare ?i anume c? nici
acceptantul nu poate fi obligat cāt timp nu ?tie c? acceptarea sa a ajuns
la cuno?tin?a ofertantului. P?r?ile s-ar afla astfel īntr-un cerc vicios,
care ar face imposibil? contractarea prin coresponden??, sau din care nu ar
putea ie?i decāt recurgānd la prezum?ii (cum ar fi, de pild?, aceea c?
faptul ajungerii accept?rii la ofertant face s? se prezume c? acesta a luat
cuno?tin?? de acceptare).
Referitor la toate aceste aspecte pe care poate s? le prezinte problema
determin?rii momentului īn care se consider? īncheiat contractul, īn
doctrin? se īntālnesc mai multe solu?ii care ar putea fi grupate astfel:
Sistemul misiunii sau al declara?iunii. Īn virtutea acestui sistem se
consider? c? un contract se formeaz? chiar din momentul accept?rii ofertei,
deoarece acceptarea acesteia constituie singura condi?ie necesar? pentru
na?terea contractului.
Īn acest sistem īns?, determinarea momentului īncheierii contractului ar
depinde numai de voin?a acceptantului ofertei, care, de?i a semnat
īnscrisul cuprinzānd acceptarea, ar putea s?-l trimit? mult mai tārziu, ori
s? nu-l trimit? deloc. De aceea, s-a propus ca acest sistem s? fie
completat, a?a īncāt momentul form?rii contractului s? fie considerat numai
cel īn care acceptantul a expediat acceptarea sa (de pild?, trimis
scrisoarea la po?t?, a expediat telegrama). Astfel amendat, sistemul propus
se nume?te sistemul expedierii accept?rii. Īmpotriva lui s-a ridicat īns?
obiec?ia c?, īn cadrul acestui sistem, acceptantul este īmpiedicat s?
revoce acceptarea expediat?, chiar dac? aceasta nu a ajuns la cuno?tin?a
ofertantului.
Sistemul recep?iunii. Potrivit acestui sistem, acceptarea este
considerat? irevocabil? numai din momentul īn care a ajuns la cuno?tin?a
ofertantului, drept urmare, numai la acel moment contractul se consider?
īncheiat.
Dar ?i cu privire la ajungerea accept?rii la cuno?tin?a ofertantului se
pot lua īn considerare dou? momente diferite, fie acela īn care ofertantul
i-a, efectiv, cuno?tin?? de acceptarea ofertei sale, fie acela īn care
acceptarea ajunge la ofertant chiar dac? (sau chiar cānd) acesta nu a luat
cuno?tin?? despre acest lucru.
Sistemul informa?iunii. Potrivit acestui sistem, contractul se īncheie īn
momentul īn care ofertantul a luat efectiv cuno?tin?? de acceptare. Acest
sistem prezint? īns? inconvinientul c? īncheierea contractului se afl? la
discre?ia ofertantului care, de?i a primit īnscrisul cuprinzānd acceptarea,
nu ia cuno?tin?? de ea; pe lāng? aceasta, uneori este greu s? se
stabileasc? momentul exact īn care ofertantul a cunoscut con?inutul
īnscrisului respectiv.
Din aceast? cauz?, sistemul a fost amendat īn sensul c?, īn virtutea lui
contractul se considera īncheiat din momentul īn care acceptarea a ajuns la
ofertant; din acest fapt se prezint? pān? la dovada contrar?, c? ofertantul
a luat cuno?tin?? efectiv de acceptare. Proba contrar? pe care ar putea s-o
aduc? ofertantul const? īn a dovedi c?, f?r? nici o culp? din partea lui,
nu a luat cuno?tin?? de acceptare. Īn mod practic, aceast? prezum?ie duce
la solu?ia c? un contract este socotit īncheiat din momentul primirii
accept?rii, adic? potrivit sistemului recep?iunii.
La baza oric?rei solu?ii a acestei probleme se afl? inten?ia p?r?ilor,
cert? ori prezumat?. De aceea īn lipsa unei stipula?ii exprese, momentul
īncheierii contractului urmeaz? s? fie determinat prin interpretarea
voin?ei p?r?ilor. Astfel, sunt situa?ii īn care contractul se īncheie f?r?
nici o īndoial?, din chiar momentul accept?rii ofertei. Ca exemplu, īn
acest sens se poate cita cazul īn care ofertantul emite comanda de a i se
livra un produs (fapt din care se prezum? c? el a primit acceptarea
ofertei) ?i īn general, de cāte ori oferta poate fi acceptat? tacit. Īn
asemenea situa?ii, contractul este format din momentul cānd a īnceput
executarea lui ?i deci, dup? acest moment, ofertantul, chiar dac? nu i s-a
adus la cuno?tin?? acceptarea, nu-?i poate retrage oferta.
Īn alte cazuri, dimpotriv?, contractul nu poate fi socotit ca fiind
īncheiat din momentul īn care ofertantul a luat cuno?tin?? de acceptare; de
pild?, atunci cānd oferta a fost f?cut? cu indicarea unui termen, īn care
urmeaz? s? parvin? r?spunsul, precum ?i īn cazul īn care oferta a fost
f?cut?, īn acela?i timp mai multor persoane ?i cānd contractul se consider?
īncheiat din momentul sosirii primei accept?ri.
Īn cazul īn care acceptarea ajunge la ofertant dup? expirarea termenului
expres sau tacit, prev?zut pentru acceptare, ea este totu?i eficient? ?i
deci contractul se īncheie, dar numai cu condi?ia ca ofertantul s?
īncuno?tin?eze pe acceptant c?, de?i tardiv?, acceptarea sa este luat? īn
considera?ie. Aceast? īncuno?tin?are este cerut? chiar ?i īn cazul īn care
tardivitatea ajungerii la ofertant nu-i poate fi imputat? acceptantului.
Īn cazul contractelor solemne, momentul īncheierii lor este data cānd, pe
lāng? acordul p?r?ilor, au fost īndeplinite ?i condi?iile de form? cerute,
deoarece īn lipsa acestora contractul este nul.
Īn contractele unilaterale, propunerea este obligatorie de īndat? ce
ajunge la cuno?tin?a p?r?ii c?reia este f?cut?. Contractele reale se
consider? īncheiate īn momentul pred?rii lucrului respectiv ca urmare a
acordului p?r?ilor. Pān? la acest moment, acordul p?r?ilor constituie numai
o promisiune de contractare.
Interesul practic al determin?rii momentului īncheierii contractului.
Cu privire la momentul īncheierii contractului se pot īnvedera
urm?toarele:
. Īn raport cu acest moment se va aprecia, dac? revocarea ofertei ori a
accept?rii a fost sau nu tardiv?;
. Moartea sau incapacitatea ofertantului ori a acceptantului īntāmplate
dup? īncheierea contractului, nu mai produc nici un efet; dac? s-au
produs mai īnainte, oricare dintre aceste fapte, īmpiedic? formarea
contractului;
. Existen?a viciilor de consim??mānt se apreciaz? la momentul īncheierii
contractului;
. Conflictul legilor īn timp se rezolv? īn raport cu data īncheierii
contractului. Contractul este cārmuit de legea īn vigoare la momentul
īncheierii lui;
. Momentul īncheierii contractului constituie punctul de plecare al tuturor
efectelor acestuia, dac? legea sau p?r?ile nu fixeaz? alt termen. Astfel,
īn contractele translative de drepturi reale, cum este vānzarea,
transmiterea dreptului de proprietate asupra m?rfii opereaz? din momentul
īncheierii contractului ?i tot din acel moment riscurile pieirii fortuite
a lucrului sunt īn sarcina dobānditorului. Drept urmare, dac? un lucru a
fost transmis mai multor persoane, f?r? ca preferin?a īntre aceste
persoane s? rezulte din īndeplinirea formelor unui sistem de publicitate
sau din luarea īn posesie a lucrului, va fi preferat cel care a īncheiat
primul contractul;
. Momentul īncheierii contractului constituie punctul de plecare a
diferitelor termene, precum acela privind prescrip?ia extinctiv?;
. Īn cazul unei oferte f?cute mai multor persoane ?i care a fost acceptat?
succesiv de mai mul?i destinatari, numai primul contract va fi considerat
valabil īncheiat;
. Momentul īncheierii contractului determin? ?i locul, forma acestuia, cu
toate consecin?ele ce decurg din aceasta cum ar fi de pild?, determinarea
instan?ei competente teritorial, s? solu?ioneze eventualele litigii
n?scute īn leg?tur? cu contractul respectiv.
Promisiunea de contract
Caracterizare.
Īncheierea unui contract poate fi precedat? de un acord prealabil īntre
p?r?i prin care acestea se oblig? s? īncheie, īn viitor, contractul
respectiv. Obiectul acordului prealabil īl formeaz? deci numai īncheierea
ulterioar? a contractului.
Beneficiarul acestei promisiuni are drept de a cere īncheierea contractului
īn?untrul unui anumit termen, iar promitentul este ?inut la o obliga?ie de
a face (adic? de a īncheia contractul, la cererea celeilalte p?r?i).
Pentru ca promisiunea de contract s? fie valabil?, trebuie s?
īndeplineasc?, īn momentul īncheierii ei, toate condi?iile generale de
validitate ale unui contract ?i s? cuprind? toate elementele esen?iale ale
viitorului contract, a?a īncāt, prin simpla exercitare a dreptului s?u, de
c?tre beneficiar, contractul propriu-zis s? fie īncheiat.
Īn momentul īncheierii promisiunii de contract, promitentul trebuie s? aib?
capacitatea necesar? pentru a se obliga prin contract a c?rei īncheiere
ulterioar? o trimite.
Beneficiarul promisiunii trebuie s? fie capabil īn momentul realiz?rii
promisiunii, deoarece numai atunci el se oblig?.
Caracterul licit al cauzei ?i al obiectului trebuie, de asemenea, apreciat
la momentul realiz?rii promisiunii.
Promisiunea de contract d? na?tere numai la un drept de crean??, chiar dac?
prin contractul, īn vederea c?ruia s-a f?cut promisiunea, s-ar constitui
ori s-ar transmite un drept real; constituirea ori transmiterea unui drept
real nu se poate realiza decāt īn momentul perfect?rii contractului propriu-
zis prin realizarea promisiunii. Pān? atunci nu exist? decāt un drept de
crean??.
Utilizarea practic? a promisiunii de vānzare se īnvedereaz? prin interesul
pe care l-ar avea p?r?ile la un moment dat, de a nu īncheia, de īndat?
contractul (de pild? fiindc? nu au autoriza?iile necesare), ci de a-?i
rezerva aceast? posibilitate pentru mai tārziu.
Uneori promisiunea de contract are un caracter sinalagmatic sau bilateral,
īn sensul c? ambele p?r?i se oblig? de a īncheia īn viitor, un contract (de
pild?, īncheierea unui contract pentru vānzarea unui mobil, care nu se
poate face decāt cu autoriza?ia prealabil? a autorit??ii respective ?i
īntocmirea unui act autentic). Acordul p?r?ilor de a vinde (?i respectiv de
a cump?ra) un asemenea imobil, acord constatat printr-un īnscris sub
semn?tur? privat?, are valoarea unei promisiuni bilaterale de vānzare. Iar
dac? totu?i contractul de vānzare nu se va īncheia, din vina uneia dintre
p?r?i (care ar refuza s? cear? autoriza?ia, ori s? se īnf??i?eze, la
īntocmirea actului notarial) cealalt? parte poate cere poate cere
desp?gubirea pentru prejudiciul cauzat, ca la orice obliga?ie de a face,
c?reia nu i s-a dat curs.
Alteori promisiunea de contract se prezint? sub forma stipul?rii unui drept
de preferin??, īn virtutea c?ruia promitentul se oblig? ca īn cazul īn care
va vinde lucrul respectiv, s? prefere la pre? egal, pe beneficiarul
promisiunii de contract condi?ionat?, adic? sub condi?ie prostetativ?
simpl?.
Compara?ia īntre oferta de a contracta ?i promisiunea de contract.
Īntrucāt, atāt īn cazul promisiunii de contract, cāt ?i īn cazul ofertei de
a contracta este vorba de o obliga?ie asumat? cu privire la īncheierea, īn
viitor, a unui contract, o precizarea a deosebirilor dintre aceste dou?
institu?ii juridice se impune.
Oferta este un act juridic unilateral ?i ī?i p?streaz? acest caracter pān?
la acceptarea ei de c?tre destinatar, pe cānd promisiunea de contract
chiar cānd are caracterul unilateral constituie un acord de voin??, deci
un act juridic bilateral sau un adev?rat contract, la baza c?ruia se afl? o
ofert? ?i o acceptare. Din aceast? cauz? oferta poate fi revocat?, cāt timp
nu a fost acceptat?, adic? atāt timp cāt se prezint? ca ofert?, īn timp ce
promisiunea de contract se stinge numai prin expirarea termenului stipulat,
sau prin pierirea lucrului, obiect al contractului promis, devenind caduc?.
Īn afar? de aceste situa?ii, promisiunea de contract continu? deci s?
oblige, chiar dac? promitentul a devenit īntre timp incapabil, ?i ea este
transmisibil? prin moarte (trece la mo?tenitori) fie activ fie pasiv ca
orice obliga?ie contractual? cu excep?ia cazului īn care a fost
stipulat?.
Īn sfār?it, numai beneficiarul unei promisiuni de contract are dreptul de a
lua m?suri conservatorii cu privire la dreptul n?scut īn favoarea sa.
CONCLUZII
Din cele men?ionate īn aceast? lucrare rezult? c? ansamblul rela?iilor
sociale este guvernat de raporturi juridice, care sub vegherea strict? a
legii armonizeaz? ?i garanteaz? perpetuarea acestora ?i totodat?
eficacitatea.
A?adar, prin act juridic civil se īn?elege manifestarea de voin?? f?cut? cu
inten?ia de a produce efecte juridice adic? de a na?te, modifica, transmite
sau stinge un raport juridic civil concret.
Din aceast? defini?ie rezult? c? actul juridic prezint? urm?toarele
elemente caracteristice:
Actul juridic este īnainte de toate, o manifestare de voin?? a unei sau mai
multor persoane fizice sau juridice;
Manifestarea de voin?? este f?cut? cu inten?ia de a produce efecte juridice
respectiv de a crea, modifica, transmite sau stinge raporturi juridice
civile concrete.
Datorit? regimului juridic diferit pe care īl au diferite categorii de acte
juridice civile, atāt īn literatura de specialitate, cāt ?i īn practica
judec?toreasc? s-a considerat necesar ?i util s? se fac? clasificarea
actelor juridice civile.
La baza clasific?rilor actelor juridice stau criterii variate cum ar fi
num?rul p?r?ilor īntre care se īncheie actul, con?inutul, cauza, forma,
modul de executare, efectele actelor etc.
Acte juridice unilaterale, bilaterale ?i multilaterale.
Acte juridice cu titlu gratuit ?i acte juridice cu titlu oneros
Īn func?ie de modul lor de īncheiere, actele juridice civile se clasific?
īn acte consensuale, solemne, formale ?i reale.
Īn func?ie de momentul īn care urmeaz? s?-?i produc? efectele, actele
juridice se īmpart īn acte īntre vii ?i acte pentru cauz? de moarte.
Acte constitutive, translative ?i declarative
Dup? importan?a lor actele juridice civile se īmpart īn acte de
conservare, de administrare ?i de dispozi?ie
Clasificarea actelor juridice civile īn acte patrimoniale ?i acte
nepatrimoniale se face īn func?ie de con?inutul lor
Dup? cum au sau nu leg?tur? cu modalit??ile actului juridic civil (termen,
condi?ie, sarcin?) distingem acte pure ?i simple ?i acte afectate de
modalit??i.
Actele juridice principale ?i actele juridice accesorii
Īn func?ie de modul cum pot fi īncheiate, actele juridice civile se īmpart
īn acte strict personale ?i acte īncheiate prin reprezentare.
Dup? reglementarea ?i denumirea lor legal?, actele juridice civile se
clasific? īn acte numite (tipice) ?i acte nenumite (atipice)
Dup? modul lor de executare, actele juridice civile se īmpart īn acte cu
executare imediat? ?i acte cu executare succesiv?.
Īn func?ie de rolul voin?ei p?r?ilor īn stabilirea con?inutului actului
juridic civil, distingem acte subiective ?i acte condi?ie.
Dup? reglement?rile de baz? pe care ni le ofer? doctrina juridic?,
condi?iile esen?iale pentru validitatea conven?iilor sunt:
Capacitatea de a contracta;
Consim??māntul valabil al p?r?ii care se oblig?;
Un obiect determinat;
O cauz? licit?.
Condi?iile de validitate ale actului juridic civil se clasific? dup? mai
multe criterii. Astfel, īn func?ie de aspectele la care se refer? deosebim
condi?ii de fond ?i condi?ii de form?. Condi?iile de fond sunt cele care
privesc con?inutul actului juridic, iar cele de form? privesc forma de
exteriorizare a voin?ei, adic? forma pe care o īmbrac? acest con?inut.
Īn func?ie de obligativitatea lor, condi?iile actului juridic civil se
īmpart īn esen?iale ?i neesen?iale. Condi?iile esen?iale sunt acele
condi?ii care trebuie īndeplinite īn mod obligatoriu, pentru īns??i
validitatea actului juridic. Dimpotriv? condi?iile neesen?iale pot fi sau
nu prezente īn structura actului juridic civil, f?r? consecin?e asupra
valabilit??ii acestuia.
Capacitatea de a īncheia acte juridice civile este una din condi?iile de
fond, esen?ial? pentru validitatea actului juridic.
Prin capacitate de a īncheia acte juridice civile se īn?elege aptitudinea
subiectului de drept civil de a deveni titular de drepturi ?i obliga?ii
civile, prin īncheierea de acte de drept civil.
Pentru a fi valabil consim??māntul trebuie s? īndeplineasc?, cumulativ,
urm?toarele cerin?e:
hot?rārea de a īncheia actul juridic trebuie s? fie exteriorizat?.
consim??māntul trebuie s? provin? de la o persoan? care are discern?mānt.
consim??māntul trebuie s? fie exprimat cu inten?ia de a produce efecte
juridice, adic? de a angaja, pe autorul lui din punct de vedere juridic.
Consim??māntul s? nu fie alterat prin vreun viciu de consim??mānt.
Pentru a fi valabil, obiectul actului juridic civil trebuie s?
īndeplineasc? urm?toarele condi?ii:
obiectul actului juridic civil trebuie s? existe.
obiectul actului juridic civil trebuie s? se afle īn circuitul civil;
obiectul actului juridic civil trebuie s? fie determinat sau determinabil;
obiectul actului juridic civil trebuie s? fie posibil;
Obiectul actului juridic civil trebuie s? fiei licit ?i corespunz?tor
regulilor de moral?;
Obiectul actului juridic civil trebuie s? fie un fapt personal al celui ce
se oblig?;
Cel ce se oblig? trebuie s? fie titularul dreptului. Īn actele juridice
constitutive sau translative de drepturi este necesar ca cel ce se oblig?
s? fie titular dreptului pentru care s-a obligat.
Pentru a fi valabil? cauza trebuie s? īndeplineasc?, cumulativ urm?toarele
condi?ii: s? existe, s? fie real? ?i s? fie licit?.
Se disting trei condi?ii de form? ?i anume:
forma cerut? ad validatem, adic? pentru īns??i validitatea actului juridic
civil;
forma cerut? ad probationem, adic? pentru a se face dovada actului juridic
civil;
forma cerut? pentru opozabilitatea fa?? de ter?i a actului juridic civil.
Nulitatea este o sanc?iune civil?, care intervine cānd se īnfrānge o
dispozi?ie legal?, cu ocazia īncheierii unui act juridic. nulitatea
urm?re?te atāt o func?ie preventiv?, cāt ?i una sanc?ionatorie.
Teoria nulit??ii actelor juridice clasific? aceste acte, īn raport de mai
multe criterii, astfel:
1. Īn raport de natura interesului ocrotit de lege ?i de regimul ei
juridic, nulitatea este de dou? feluri: nulitate absolut? ?i nulitate
relativ?;
2. Īn raport de modul cum opereaz? nulitatea se distinge īntre nulitate de
drept ?i nulitate judiciar?.
Īn doctrin? sunt considerate cauze de nulitate a actului juridic
urm?toarele:
Īnc?lcarea dispozi?iilor legale referitoare la capacitatea de a īncheia
actul juridic;
Lipsa unui element esen?ial, structural, al actului juridic
(consim??māntul, obiectul, cauza);
Vicierea consim??māntului exprimat īn actul juridic;
Nevalabilitatea obiectului actului juridic civil;
Ilicitatea sau imoralitatea cauzei;
Nesocotirea dispozi?iilor imperative ale legii, ordinii publice ?i
bunurilor moravuri;
Nerespectarea formei cerute de lege pentru actele solemne;
Lipsa sau nevalabilitatea autoriza?iei administrative pentru unele acte
juridice;
Frauda legii.
De men?ionat c? nesocotirea acestor cauze de nulitate conduce fie la
nulitatea absolut?, fie la nulitatea relativ? a actului juridic.
Efectul nulit??ii rezid? īn desfiin?area actului juridic din momentul
īncheierii sale, ceea ce conduce la restabilirea ordinii de drept
īnc?lcate.
Actul juridic nul poate produce efecte īn viitor, iar efectele produse īn
trecut se desfiin?eaz? retroactiv. A?adar nulitatea opereaz? nu numai
pentru viitor, ci ?i pentru trecut. Retroactivitatea este consecin?a
fireasc? a nulit??ii actului juridic.
-----------------------
[1] A. Iona?cu Op cit. p 76; I. Dogaru Op cit p 137; T. Pop op cit. p 119;
Gh. Beleiu, op cit. p 118
[2] G. Boroi, Op. cit, p 92
[3] D. Alexandrenco, Principiile dreptului civil romān , vol II Bucure?ti,
1926, p 11;
G. Boroi, Op. cit, p. 101; T. Pop, Op. cit, p.128
[4] D. Cosma, Op. cit., p. 113
[5] Tr. Iona?cu, Tratat de drept civil, vol I, Editura Academiei Bucure?ti,
1967, p.251
[6] Gh. Beleiu, Op.cit., p. 128, P.M. Cosmovici, Op.cit, p.101
[7] T. Dogaru, Op. cit., p.172)
[8] I. Urs, S. Angheni, Drept civil, vol I, Editura Oscar Print, Bucure?ti,
1997, p. 113
[9] D. Cosma, Op. cit., p. 117
[10] A. Iona?cu, Op. cit., p. 83; I.R. Urs, A. Angheni, Op.cit, p. 118
[11] P.C. Vlahidde Op. cit., p. 61
[12] A. Iona?cu, Op cit.,p. 87; D.Cosma Op. cit., p.175; St. Rauschi,
Op.cit., p.91; Gh. Beleiu, Op cit., p.120; I. Dogaru Op. cit., p. 166
[13] D. Cosma, Op. cit., p. 213
[14] I. Dogaru, Op. cit., p. 174
[15] Tr. Iona?cu, Curs de dreept civil. Teoria general? a obliga?iilor,
1949-1950, p. 59
[16] Gh. Beleiu, Op. cit., p. 149
[17] St. Rauschi, Op. cit., p. 98; P.M. Cosmovici, Op. cit., p.120
[18] Gh. Beleiu, Op. cit., p. 152
[19] I. Dogaru, Op. cit., p. 190
[20] T. Pop, Op. cit, p.
[21] T. Pop, Drept civil romān, Bucure?ti 1993, p. 183
[22] T. Pop, Op. cit, p. 183
[23] T. Pop, Op. cit.,p. 194
|
